De trei ori Paris

E un moment bun să ne uităm în urmă, la lucrurile care ne-au făcut plăcere și care ne-au bucurat și pe care de multe ori nu le-am apreciat așa cum ar trebui pentru că ne erau la îndemână și atât de simplu de îndeplinit. Zilele astea mi-am făcut un pic de timp și am trecut…

Continuă lectura

Bansko – două recomandări

Am mai povestit aici pe blog că unul din locurile preferate de noi (schiori ne-profesioniști și cât de poate de ocazionali) atunci când vine vorba de vacanța de iarnă e Bansko. Se ajunge destul de repede din București sau de la Novaci, cazări se găsesc pentru toate gusturile și buzunarele, mâncarea la bulgari e bună, iar…

Continuă lectura

Noua Zeelandă – Rotorua & Tongariro Alpine Crossing

Ultimele două zile în ținutul maorilor ne-au purtat pe tărâmuri total diferite de tot ce am văzut până acum: zone cu activitate geotermală impresionantă, vulcani, cratere, izvoare de apă și noroi clocotind, lacuri vulcanice, cascade impresionante. Toate acestea se datorează magmei și rocilor fierbinți aflate în substraturile scoarței terestre, foarte aproape de suprafață și nu…

Continuă lectura

Noua Zeelandă – Mount Cook

Nu am știut inițial dacă vom reuși să ajungem și la Mount Cook, era trecut pe itinerariu și ne-am fi dorit să ajungem măcar la Lake Tekapo sau Pukaki și să îl vedem înălțându-se semeț în depărtare. În cele din urmă, am renunțat la o oră de somn în plus și la o plimbare, două…

Continuă lectura

Noua Zeelandă – Dunedin & Moeraki Boulders

Dunedin este numele scoțian al orașului Edinburgh, primit evident de la colonizatorii scoțieni care au hotărât să se așeze în frumoasa peninsulă Otago pe la 1840 și un pic. Căutând informații despre cum am putea să ne continuăm călătoria odată plecați de la Milford Sound, am dat de Dunedin care ne-a luat imediat ochii cu…

Continuă lectura

Noua Zeelandă – Milford Sound

Două pulovere groase, geacă, două perechi de pantaloni. Patru (4) grade afară. Cam așa am plecat din Te Anau spre Milford Sound, pe o vreme rece și deloc prietenoasă, la care ne așteptam, dar pe care speram totuși să reușim să o evităm.       Despre Milford Sound se spune că ar fi a…

Continuă lectura

Noua Zeelandă – Ghețarii Franz Josef și Fox

Din Hokitika până la Franz Josef faci lejer 1:30-2 h cu mașina, dar fără să te plictisești nicio secundă. La radio prindem un soi de talk-show despre șomaj și asistență socială care ne captează interesul mai ales că e în dulcele grai neo-zeelandez, iar ce ni se desfășoară în fața ochilor e mai presus de…

Continuă lectura