Există locuri care intră direct în categoria celor în care e musai să revii. Iar arhipelagul Lofoten a bifat acum 4 ani tot ce ne doream noi de la un loc în care să revenim cu drag și entuziasm. Așa se face că vara aceasta ne-am luat tălpășița (a se citi autorulota) și ne-am făcut drum către nordul Norvegiei să dăm Cezarului ce-i al Cezarului.
Vaeroy și-un ocean de liniște

Prima oprire a fost în sălbaticul Vaeroy. Cu vreme tipică zonelor de dincolo de cercul polar, insula ne-a primit când senină, când vântoasă, dar cu plaje cu nisip fin și apă turcoaz, peisaje sălbatice de poveste și priveliști care să-ți taie respirația. Am pândit momentul bun și pentru o drumeție la Haen, dar ploaia ne-a asaltat fix în vârf și ne-am întors plouați și supărați că n-am fost răsplătiți cu view-ul la care speram.

Noroc cu orcile zărite de pe ferry, cu scoicarii gălăgioși de pe plajă și cu percii care ne-au însoțit cale lungă către Haen – toate astea ne-au bucurat inimile cât 1000 de view-uri la un loc.
Reine – regina Lofotenului

Am lăsat în urmă Vaeroy și ne-am grăbit către Reine și o drumeție pe care am planificat-o chiar acum 4 ani când pășeam pentru prima dată aici.

Atunci s-au încumetat doar soțul și băiatul cel mare, de data asta am urcat cu toții cele 2000 de trepte înalte și abrupte până la priveliștea care a consacrat poate, aceste insule. Reine e un orășel mic și cochet aflat între creste înalte și pe malurile turcoaz ale mării Norvegiei, așa că ce se vede de sus bate orice altă panoramă văzută vara asta și nu poate fi cuprins în nicio fotografie.

Și cum eram în zonă, am dat o fugă și la renumitul Nusfjord, pentru un rulou cu cardamom mâncat chiar în inima satului pescăresc, dar și la muzeul balenelor, aflat la o aruncătură de băț de Nusfjord.
Plaja Kvalvika și o drumeție de neuitat

Mai sus și mai spre polul nord ne aștepta o altă bijuterie a Lofotenului: plaja Kvalvika, accesibilă doar la capătul unei drumeții relativ dificile pe vreme ploioasă. Am avut soare tot drumul, însă ploaia de peste noapte a făcut totul mai alunecos și mai mocirlos, așa că ne-am simțit cu adevărat victorioși odată ajunși acolo. Iar răsplata a fost o plajă paradisiacă, păzită de munți ascuțiți și scăldată de valuri de un smarald aprins.
Ne-am tras sufletul la camping Storfjord, unde ne-am plimbat cu caiacele, am făcut baie în lac și am sărit apoi direct în sauna cu vedere spre apă.
Plajele turcoaz ale Lofotenului

Mai la nord de Kvalvika, arhipelagul își întinde alte și alte plaje cu nisip fin și ape turcoaz cât vezi cu ochii. Și ce le face cu adevărat spectaculoase e contrastul dintre griul munților și cerul adeseori noros și apa atât de rece și turcoaz. Ne-au luat ochii pe rând Unstad, Ramberg și Haukland, iar seara ne-a prins aproape de muzeul Vikingilor, pe care de altfel l-am și vizitat pentru a doua oară.
Henningsvaer și un meci de fotbal cum se cuvine

Una dintre noutățile călătoriei de anul acesta a fost micul oraș Henningsvaer, cunoscut pentru stadionul său pitoresc pe care îl poți vizita și „testa” oricând.
Asta am făcut și noi, chit că afară ploua mărunt și vremea nu era tocmai potrivită pentru o joacă pe teren. Ne-am încălzit într-un dintre cele mai cosy cafenele, aproape de port, cu cafea fierbinte, rulouri calde și prăjituri cu ciocolată și mere.
Stokmarknes și o surpriză extrem de plăcută
Când ai nevoie să îți încarci bateriile după atâta hoinăreală, e musai să alegi un camping bine pus la punct, cu toate facilitățile și serviciile. Iar noi l-am găsit în Stokmarknes, unde doamna de la recepție ne-a recomandat să dăm o șansă orășelului, dacă tot am ajuns în zonă.
Și bine am făcut, căci am descoperit un loc absolut fermecător în mijlocul căruia tronează poate cea mai faină „mașină a timpului”: muzeul Hurtigruten, unde ai ocazia să urci la bordul unei nave de pe la 1950, restaurată și recondiționată pentru toți cei care vor să afle mai multe despre istoria navală a Norvegiei. Din Stokmarknes am ajuns ușor în Bleik, alt orășel absolut încântător de unde ne-am îmbarcat către punctele finale ale călătoriei noastre: insulele Senja și Sommaroy.
Senja – Sommaroy: Maldivele nordului
Cele două insule sunt pe cât de îndepărtate, pe atât de frumoase și merită tot drumul și tot efortul de a ajunge aici. Iar ocazia de a le vedea cu autorulota și de a opri când și cum dorești pentru a le admira e cel mai bun cadou pe care ți-l poți oferi.

Locurile sunt cu adevărat speciale, zecile de insulițe care se înlănțuiesc una după alta sunt care mai de care mai frumoase, că nu știi de ce anume să te bucuri mai întâi.

Iar apa, rece ca gheața (doar 12 grade) ne-a îmbiat la o bălăceală pe care pur și simplu nu am putut să o refuzăm. Ne-a rămas în suflet colțul ăsta de lume și e unul dintre motivele pentru care suntem recunoscători anului acesta.
Tromso – capăt de linie și înapoi acasă
Vacanța prin insulele Lofoten a luat final în Tromso, despre care auziserăm nespus de multe lucruri de bine, dar care pe noi ne-a lăsat cu sentimente amestecate.

Portul și centrul vechi, vibrante și colorate, contrastează puternic cu celelalte cartiere ce amintesc mai degrabă de orașele industriale și uitate de vreme.

Ne-am refugiat totuși, înainte de a porni spre casă, în Muzeul Polar ca să dăm nas în nas cu Roald Admundsen și istoria exploratoare a Norvegiei, iar apoi ne-am încălzit cu o plimbare printre vitrinele luxoase și luminoase ale centrului.
Cu toate astea întipărite în minte, dar mai ales în suflet ne-am luat la revedere de la o țară pe care o punem în topul preferințelor și unde, cine știe, ne-ar plăcea să revenim și pentru experiențe mai „polare”.
