Hiroshima a fost încă de la început pe lista locurile pe care îmi doream să le văd în Japonia. Și nu neapărat datorită puternicei amprente pe care istoria a lăsat-o la fața locului și din care avem încă multe de învățat atât noi, cât și copiii, ci și pentru locurile și așezămintele minunate, deloc turistice despre care citisem și unde îmi doream mult să ajung pentru o bucată de Japonia autentică. Ce nu mă așteptam să găsesc în schimb a fost fix sentimentul că timpul a stat în loc acolo după bombardament, iar rănile orașului sunt încă la vedere și încă dor.
Amplasată chiar în centru, zona în care a lovit bomba la 6 august 1945 a fost conservată și păstrată atent de-a lungul anilor pentru a duce peste timp evenimentele tragice din acea zi și recunosc că locul vine cu o încărcătură emoțională pe care nu o anticipam. De fapt, nu e doar un loc. Sunt povești ale tuturor oamenilor a căror viață a luat o întorsătură neașteptată într-o zi care a început ca oricare altă zi. Copii, bătrâni, adulți aflați acasă sau în oraș care nu au știut nici măcar ce i-a lovit și nu au aflat decât când pentru mulți dintre ei era prea târziu.
Întreaga zonă centrală vorbește despre asta, Domul din care nu a rămas decât scheletul tronând pe malurile râului Motoyasu, parcul memorial, zecile de structuri ridicate pentru comemorarea celor care și-au pierdut viața, muzeul memorial, toate stau mărturie a durerii inimaginabile prin care a trecut orașul. Și deși contactul cu bucățica asta de istorie e util, nu aș recomanda neapărat muzeul pentru o vizită cu copiii sau persoanelor sensibile. Pentru mine și Olivia a fost prea mult, nu am avut capacitatea să procesăm informațiile detașat și fără emoții și am decis să părăsim turul înainte de final.
Odată ce ne-am îndepărtat însă de centrul istoric și de povestea celui de-al Doilea Război Mondial, orașul ne-a arătat o cu totul altă față. Una verde, plină de locuri de joacă, oameni ieșiți la plimbare și la picnic, locuri minunate și deloc aglomerate, fix cum căutam, care să ne permită să ne bucurăm de Japonia acea autentică.
Prima oprire pentru cei 5 gurmanzi a fost un local micuț, dar plin ochi de japonezi, unde puteai savura un okonomiyaki făcut așa cum doar în Hiroshima găsești. Am aflat cu ocazia asta și câte un pic despre istoria acestui preparat tradițional japonez, care se pregătește diferit în funcție de fiecare zonă a țării, dar are mereu la bază aluatul și varza din rețeta originală inventată chiar în Hiroshima.
Pentru desert, am luat autobuzul către zona centrală a orașului, acolo unde clătitele acelea pufoase și „jucăușe” sunt singurele item-uri din meniu, cu zeci de arome pentru toate gusturile: Cafe Sou. Am ales fiecare câte o porție, doar ca să ne luptăm mai apoi cu tot ce am primit. Iar surpriza a venit din faptul că au avut combinația perfectă de dulce cu acrișor sau sărat, în așa fel încât nu s-au simțit deloc grele la final.
Eh, acum că ne-am luat și doza de energie, a sosit timpul să acordăm atenția cuvenită orașului și iată-ne pornind spre un templu bijuterie, ascuns sus, în pădure, unde liniștea și atmosfera aceea care te încarcă în mai toate templele japoneze au fost mai pregnante ca oriunde. Este vorba despre templul Mitaki-Dera, templu budhist cu o istorie de peste 1200 de ani, în ale cărui împrejurimi te poți bucura de o drumeție plăcută pe lângă cele trei cascade sacre și statuile din bronz ale călugărilor budhiști, dar și de o priveliște minunată asupra orașului chiar de sub acoperișurile roșii ale pagodei Tahoto.
Au urmat apoi pe lista noastră de călători avizi castelul Hiroshima și Grădinile Shukkeien. Castelul era închis din păcate și nu l-am putut vizita, ne-am bucurat doar de vizita prin grădini și am degustat stridii la abur de la una dintre gheretele cu mâncare. Iar Grădinile Shukkeien au venit în completarea acestei plimbări cu multe zone de promenadă atent îngrijite, poteci și podețe peste lacul central și chiar și căsuțe tradiționale japoneze aduse din alte colțuri ale țării, un fel de muzeul al satului.
Și cum să ajungem în Hiroshima fără să dăm o șansă insulei Miyajima? Cu atât mai mult cu cât încă de la coborârea de pe ferryboat ești primit cu parcuri pline de glicină și căprioare, cu o poartă Tori fotogenică mai ales la flux și cu un templu incredibil, preferatul meu din întreaga călătorie: Daisho-In.
Despre Daisho-In aș putea lejer să scriu un articol separat, am găsit acolo starea acea de serenitate pentru care budhismul a devenit atât de apreciat ca religie, dar și comuniunea cu tot ce ne înconjoară, că e natură, ființă sau creație de orice fel. Iar amplasarea lui, precum și vizita în peștera Henjokutsu, unde sute de felinare budiste suspendate luminează spațiul întunecat de piatră, au creat o experiență vizuală profundă și misterioasă.
Nu am plecat din Hiroshima fără o vizită pe strada Nakawachi unde, la etajul al cincilea al unui magazin de ceramică am găsit suveniruri superbe atât pentru noi, cât și pentru cei de acasă de la boluri decorate cu motive japoneze la carpi Koi mici și colorați, numai buni de adăugat pe rafturile cu suveniruri.
Pentru mine Hiroshima chiar e un must pe lista locurilor de văzut în Japonia și nu mi-aș putea imagina o vacanță acolo fără orașul acesta atât de diferit de tot ce am văzut în rest.