Nu vorbim despre buget, nici despre organizare, m-am gândit ca acest prim articol să fie doar despre ce am trăit și simțit în cele două săptămâni de Japonia, o țară ca nici o alta văzută până acum. Timpul a părut să stea un pic pe loc cât am fost acolo și am avut răgazul necesar printre un milion de locuri de vizitat și experiențe de încercat să observ, să analizez și să îmi fac o impresie (evident, personală) despre Japonia și japonezi, despre felul în care se raportează ei la viață și lucrurile care au pentru ei sens și importanță.
Cuvântul care îmi vine prima dată în minte când mă gândesc la Japonia e disciplina. Și da, disciplina și ordinea, cultura lucrurilor bine puse la punct sunt printre acele caracteristici care atrag turistul în țara soarelui-răsare. Dar ea se reflectă asupra oamenilor și vieții lor într-un sens mult mai larg despre care aș vrea să povestesc aici.
Găsești disciplină și ordine la tot pasul. În intersecții unde pietonii se așează la semafor unul în spatele altuia și păstrând distanța. La metrou, tren, autobuz unde se așteaptă încolonat. Pe stradă unde nu există coșuri de gunoi, în blocuri unde nu există ghenă, iar gunoiul e strâns cât mai compact și depozitat într-o cameră la parter de unde e scos pe trotuar seara sub o plasă protectoare de sub care dispare magic până dimineața. În mijloacele de transport în comun unde e recomandat să nici nu privești măcar în telefon dacă e prea aglomerat (de vorbit la telefon nici pomeneală) pentru că acei câțiva centimetri pe care îi ocupă mâna ta cu telefonul contează enorm când se circulă la capacitate maximă. La casele din supermarketuri unde produsele din coșul tău sunt puse într-un alt coș pe care ești invitat să îl golești în zona special amenajată pentru umplerea sacoșelor de cumpărături, ca să nu pierzi timpul celui care urmează și totul să se miște cât mai rapid și discret. În parcuri unde nu ai voie să hrănești porumbeii ca să nu se murdărească apoi străzile. La magazine sau în temple atunci când plouă și apar umbrelele de împrumutat la nevoie și de returnat după bunul plac, dar cu grija semenilor în minte. La toaletele publice care sunt peste tot. La toalete în general, unde confortul este maxim. La însemnele stradale pentru nevăzători pe care le găsești în absolut orice loc. La accesibilitatea pentru persoanele cu dizabilități în general.
Toate lucrurile astea au efecte pozitive atât pentru ei, o populație numeroasă de 130 de milioane de japonezi cu o densitate de 1500 de locuitori pe km pătrat, dar și pentru turiști. Am plecat cu așteptări joase legate de ce putem vizita și cât de ușor ne va fi cu 3 copii, motiv pentru care nici nu am pus prea multe pe listă de la bun început. Dar organizarea spațială de peste tot a făcut lucrurile incredibil de ușoare și nu am simțit nici un moment că ne-ar fi greu cu căruciorul în mijloacele de transport în comun sau cu bagajele în timpul deplasărilor dintr-un oraș în altul. Grija pentru accesibilitate chiar e un motiv să treci Japonia pe lista locurilor de vizitat alături de familie și asta ne-a plăcut mult din start.
Daaaar…există și un dar. Tot efortul acesta de a tinde către ordine perfectă pare să îi afecteze pe ei mai mult decât se vorbește în general atunci cînd auzi pe cineva că a călătorit în Japonia. Poate e doar perspectiva mea subiectivă, spiritul latin sau cultura est-europeană, sunt gata să mi le asum pe toate, însă atunci când treci pe lângă grădinițe și școli și de acolo nu răzbat deloc sau foarte puțin chiote și râsete de copii, ceva începe să se simtă un pic nelalocul lui. Când vezi pe stradă copii adolescenți care merg țintit către școală fără să socializeze între ei sau făcând-o aproape șoptit, ceva pare în neregulă. Când media vârstei de pensionare se ridică la 69 de ani și vezi oameni în vârstă lucrând la McDonalds sau fluidizând circulația pietonală, ceva se simte greșit. Pot număra pe degetele de la ambele mâini câte familii japoneze am văzut cu mai mult de un copil și în total, în cele două săptămâni cred că am văzut maxim 20 de copii în parcuri și la locurile de joacă. Au o populație vârstnică și obosită, oameni care dorm în masă în mijloacele de transport în comun. Și privindu-i pe toți în ansamblu, nu pot să nu mă întreb cât de ok este asta.
Când vine însă vorba de turism și servicii în general, Japonia merită o mare bilă albă. Că vrei să străbați țara dintr-un colț în altul sau să te axezi pe o anumită zonă și să o explorezi la maxim, ai toate facilitățile necesare să faci asta. Shinkansen-ul (faimosul lor bullet train) te duce cât ai clipi în orice colț al țării și ai legături excelente între toate punctele de interes, iar închirierea unei mașini e cât se poate de ușoară dacă beneficiezi de un permis internațional eliberat de ACR.
Ne-a plăcut mult și felul în care e gândit accesul la fiecare obiectiv turistic. Deși am mers în cea mai aglomerată perioadă (cea a cireșilor înfloriți) nu ne-am simțit nici o secundă striviți de mulțimi, mai puțin atunci când le-am căutat chiar noi la Shibuya Crossing sau în Gion în plină zi. Altfel, chiar și cu copii pe alocuri obosiți sau plictisiți, în toate locurile vizitate lucrurile s-au desfășurat ușor și fără probleme. Și ca să demontez un mit sau să lămuresc un aspect util, oriunde te-ai afla și în orice moment al zilei vei avea la câțiva pași de tine o toaletă publică, un automat de apă, sucuri și gustări și un părculeț sau o bancă pe care să îți tragi sufletul. În doar două săptămâni am ajuns din Tokyo în Kyoto, Nara și Osaka, apoi Hiroshima și Yokohama, așa încât ultimele zile să fie pentru explorarea cu mașina a zonei din jurul muntelui Fuji. Și în absolut toate am ajuns în cele mai iconice locuri, că vorbim de natură, zone tradiționale sau orașe cosmopolite fără efort și fără sentimentul acela de alergătură pe care îl ai uneori când îți propui să vezi și să faci un milion de chestii într-o singură vacanță.
Dacă ar fi ceva, un singur lucru pentru care să îi trag de ureche, aș zice că e atitudinea puțin neprietenoasă vis-à-vis de copii și de turiști în general. Dar o pun oarecum și pe seama barierei lingvistice, majoritatea nu vorbesc engleză deloc sau foarte puțin și atunci eram întâmpinați cu umeri ridicați sau semne de NO de fiecare dată când încercam să abordăm pe cineva pentru informații. Noroc cu sfântul Google Translate și Google Maps, dar și cu vreo două persoane absolut excepționale care, deși vorbeau puțin engleză, și-au rupt din timp să ne ghideze. Și am să povestesc mai pe larg despre întâlnirile astea care chiar m-au emoționat atunci când voi pregăti articolele despre fiecare loc în parte.
Japonia s-a dovedit deci a fi o alegere excelentă pentru vacanța de Paște și recunosc că deși mă apucase tare dorul de acasă, aș repeta experiența cât ai zice pește. Și de abia aștept să iau pe rând fiecare loc în parte, să răsfoiesc fotografiile și să depăn amintirile în câte un articol dedicat fiecărui colțișor de planeta Japonia. Amintiri care vor include tot, de la locuri la oameni, interacțiuni, emoții.