După câțiva ani de exersat schiatul pe pârtiile de la Rânca, unde eram aproape de bunici și aveam posibilitatea de a lăsa juniorul în grija lor fără să ne îndepărtăm prea tare, am hotărât ca anul acesta să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului și să mergem doar cu cei mari la ski într-o zonă mai potrivită nivelului lor. Am ales Domeniul Schiabil Transalpina, ni s-a părut cea mai ok variantă ca distanță de piciul rămas la Novaci și ca pârtii pe care cei mari să își îmbunătățească practica.
Transport
Ca să ajungi la Domeniul Schiabil Transalpina, singura variantă e mașina, nu există mijloace de transport în comun până acolo, zona fiind destul de greu accesibilă, mai ales în condiții de iarnă. Din Novaci aveam două variante: prin Petroșani și prin Râmnicu-Vâlcea. Am ales la dus varianta prin Petroșani, iar la întoarcere cea prin Vâlcea, fără vreun motiv anume. La baza telegondolei există parcare la 25-30 Ron/zi, locurile sunt însă limitate. Din fericire, s-au amenajat câteva spații de parcare și mai jos, lângă gheretele de unde se închiriază echipamentul, așa că pentru întârziați există și opțiunea aceasta.
Cazare
Variantele de cazare chiar lângă pârtie sunt și ele insuficiente, eu nu am găsit nimic disponibil pentru cele 3 nopți de care aveam nevoie în perioada 4-6 ianuarie deși am căutat încă din octombrie. Așa că am ales cazare în Voineasa, o pensiune pe care nu o recomand absolut deloc – Hanul lui Traian. Deși am găsit curat, personal amabil și preț relativ decent, ne-a lipsit cu desăvârșire orice opțiune de luat masa acolo și căldura, caloriferele fiind setate la 22 de grade, insuficient pentru frigul de afară și temperaturile scăzute în care ne-am petrecut orele pe pârtie. Deși ne-am plâns gazdei de asta, nu a ținut cont nici de faptul că eram cu copii, nici că aveam haine ude de la ski pe care nu aveam unde să le uscăm pentru a doua zi. Așa că am fost nevoiți să ne descurcăm cu un calorifer electric (și acela cu desăvârșire interzis pe afișele de la recepție 🙂 ).
Ni s-a părut însă foarte ok la vecini, la pensiunea Edelweiss unde am mâncat seara și unde condițiile și serviciile erau mult peste ce am avut noi.
Prețuri și servicii
Domeniul Schiabil Transalpina se întinde pe o suprafață mult mai mare decât cel de la Rânca și pune la dispoziția schiorilor instalații de teleski, telegondola și telescaun. Asta în teorie, căci doar teleski-ul și telegondola au funcționat când am fost noi acolo. Iar asta poate pune probleme atunci când mergi să te bucuri de toate pârtiile din zonă, pentru că teleski-ul este supra-aglomerat permanent, așa că singura variantă rămâne telegondola și, prin urmare, pârtia principală. Totul se dovedește și mai problematic începând cu orele prânzului, când se aglomerează cu schiori și snoawboarderi deopotrivă. Starea pârtiei se degradează de la oră la oră, până în punctul în care devine impracticabilă.
Noi am reușit să jonglăm cu asta ajungând printre primii la pârtie și plecând în jur de 15:30-16:00 când coborârea devenea o provocare din cauza gheții formate și a dunelor de zăpadă imense formate. O scurtă intervenție din partea ratracului ar salva cu siguranță situația, dar pare că nu e în interesul nimănui.
Prețurile sunt, însă, decente față de alte zone: 340 Ron un skipass pe două zile, 50 Ron/zi închirierea echipamentului complet (cum am luat noi pentru copii). Mâncarea și băutura pe și lângă pârtie sunt la fel ca peste tot, parcă ușor mai ieftine ca în Rânca, de exemplu: 30 Ron ciorba de burtă, 15 Ron paharul de vin, cafeaua și ciocolata caldă, 45 Ron meniul cu burgeri și cartofi prăjiți. Opțiunile sunt limitate, dar bune pentru o masă rapidă între două sesiune de activitate intensă.
Ce ne-a plăcut
Zăpada, în primul rând, a nins mult și frumos, în prima jumătate a celor două zile am prins pârtia proaspăt aranjată, zăpadă proaspătă, perfectă pentru ski. Apoi ordinea și disciplina de la telegondolă – nu am stat în nicio zi mai mult de 10 minute să urcăm, deși se aglomera destul de tare în jurul prânzului din cauza celor veniți la plimbare, nu doar la ski. Aș adăuga și toaletele curate și super bine amplasate în vârf de munte, o chestie extrem de importantă când auzi de 3 ori pe zi „mami, am nevoie la baie” :). Și nu în ultimul rând – priveliștea: lacul Vidra atât de aproape, înghețat sau cu ceața plutind pe deasupra și brazii verzi pe margine e ceva sublim de-a dreptul.
Ce nu ne-a plăcut
Ca de obicei, schiorii și snowboarderii fără simț de răspundere, aici parcă mai rău ca în alte părți. În căutare de senzație și profitând de pădurea care mărginește pârtia pe tot traseul, te trezeai cu câte un teribilist ieșindu-ți în față de printre copaci, cu viteză maximă și incapabil să oprească. Ne opream noi, de multe ori la limită și asta a fost un pic stresant pentru copila și așa ultra- precaută. Apoi aș adăuga accesibilitatea- neavând multe opțiuni de cazare și masă lângă pârtie, ești forțat să alegi Voineasa sau Mălaia, de unde faci lejer o oră dus, o oră întors, mai ales când zăpada cade non-stop. Iar în Voineasa opțiunile de masă sunt și ele puține și lasă de dorit, noi am ales de nevoie Restaurant Wolfstone unde am așteptat spre 2 ore să ni se aducă mâncarea deloc strălucită. În concluzie, aș zice că mai e nevoie de multe investiții pentru a aduce o zonă cu potențial la adevărata sa valoare turistică.