Nu am avut Londra pe listă până să ne prindă nebunia cu Harry Potter, dar recunoaștem că ne-a surprins în mod plăcut vizita asta fulger în orașul de pe malul Tamisei și, ca de obicei, împărtășesc cu toată lumea ce a presupus asta ca buget, pentru o familie cu 2 adulți și 3 copii.
Transport
Am zburat cu Ryanair, bilete cumpărate în noiembrie pentru martie, cost total- 300 euro. Ryanair aterizează pe Stansted, așadar la costurile cu transportul trecem și călătoria cu autocarul până în oraș, 52 de lire la dus, aproximativ 54 la întors, cu National Express (autocare foarte faine, punctuale, nici nu am simțit când a trecut timpul). Ca mijloc de deplasare prin oraș am avut de ales între autobuzele supraetajate (preferatele noastre), metroul și trenul. Nu pun la calcul trenul, l-am folosit doar pentru vizita la Harry Potter, al cărei buget a fost detaliat separat aici. Pentru călătoriile cu metroul și autobuzul am plătit direct cu cardul și am dat între 1,2 și 3 lire pe călătorie, în funcție de destinație. Nu am stat să calculăm prețul exact, dar în medie a fost undeva la 10-12 lire/zi.
Cazare
Deși nu a fost cea mai bună opțiune pentru scopul principal al călătoriei, micuțul hotel din Notting Hill a fost cât se poate de potrivit pentru un city-break la Londra. Bluebells hotel se numește și pentru o cameră de familie cu mic-dejun inclus am plătit 600 euro pe 3 nopți. Locația pentru plimbările în oraș a fost excelentă, personalul foarte amabil, micul dejun decent, cu produse proaspete și suficiente cât să îți încarci bateriile pentru o zi de hoinărit. Singurele neajunsuri au fost distanța față de studiourile Harry Potter (fiind central, am făcut undeva la 1h40 până la studiouri) și zgomotul ce se auzea de la metrou. Inițial am avut o cameră chiar la parter, unde se simțeau până și vibrațiile la trecerea metroului, așa că am cerut să ne fie schimbată cu una la etaj superior.
5 activități (aproape) gratis de făcut în Londra
Noi nu suntem în general înnebuniți după activități la interior, cu atât mai mult cu cât nu te prea poți bucura de un oraș decât odată ce l-ai luat la pas și ai făcut un pic de people watching. Așa că asta am făcut și noi într-o zi și jumătate cât am avut la dispoziție să descoperim Londra și las mai jos câteva idei.
1. Plimbare pe malurile Tamisei
Cum vremea a fost neașteptat de plăcută, ne-a plăcut teribil să ne facem una cu londonezii ieșiți la plimbare pe malurile Tamisei. Mai ales că era plin ochi de terase și cafenele cu măsuțele la soare, muzică chill, anticariate în plină stradă sau târguri de vechituri unde să pierzi câteva minute bune admirând obiecte vechi de porțelan sau tot felul de totemuri și decorațiuni scoase de la naftalină.
2. Vizită la British Museum
Da, cu rezervare online, vizita la British Museum este gratis. E un loc potrivit și pentru copii, zonele dedicate Egiptului, Japoniei și Greciei Antice au avut mare succes. Unde mai pui că am plecat de la magazinul de suveniruri cu niște cărți extraordinare, pe care le-au răsfoit întruna și la hotel și pe drum.
3. Plimbare cu autobuzul supraetajat
Păi cum să ajungi în Londra fără să faci o plimbare cu faimoasele autobuze roșii? Priveliștea de sus e fabuloasă, mai ales când ai noroc să prinzi libere primele locuri, iar cartierele cochete ale Londrei capătă o cu totul altă culoare.
4. People watching lângă Big Ben
Sau pe lângă Westminster Abbey, că tot e în zonă. Sau lângă Catedrala Sfântul Paul, acolo unde lumea traversează buluc dinspre muzeul Tate pe Millennium Bridge. Sau pe Tower Bridge, pe care absolut nimeni nu se grăbește să îl traverseze, ci tărăgănează cât mai mult plimbarea pentru a se bucura de apusurile peste Tamisa.
5. Admiră schimbarea gărzilor la Buckingham
Avem acasă o carte de la editura Cartea Copiilor, „Roată, roată prin lumea toată”. Iar prima istorioară este chiar cea a unui motănel venit să se angajeze în Garda Regală a Reginei. Nu puteam rata, deci, un moment așa special, mai ales că e atât de accesibil și organizat în așa fel încât să se poată toți bucura de el.
Cheltuieli diverse
Pe lângă tot ce am povestit mai sus, Revolutul îmi arată un cost de aproximativ 350 de lire pentru mese, mici cumpărături, pauze de cafea și înghețată.
Cost total
Dacă lăsăm la o parte vizita la studiourile Harry Potter, un city break de 2 zile la Londra ajunge undeva la 1200-1300 lire. Dacă punem la calcul și ce am adunat aici, atunci avem 1700 de lire pentru 3 zile la Londra. Destul de scump, comparativ cu costurile pentru recentele vacanțe exotice, dar din când în când merge și câte o escapadă așa scurtă. Mai ales că ne mai vin idei și pentru alte călătorii.