Islanda e o poveste ce se scrie pe măsură ce numeri kilometrii parcurși de-a lungul și de-a latul ei. Sălbatică, ușor capricioasă, dar de o frumusețe greu de pus în cuvinte sau fotografii, e țara care ne-a lăsat cu gurile căscate cu fiecare locșor vizitat. Iar cel mai bun mod de a o cunoaște (în opinia noastră) este cu autorulota, care îți oferă multă flexibilitate și te ajută să reduci mult costurile unei vacanțe în Islanda. Așa că după ce ne-am aventurat cu un Duster 4×4 prin inima sălbatică și neatinsă a țării, dar și pe faimoasele F roads (despre toate am povestit aici), am închiriat o autorulotă de 6 persoane și am pornit să facem turul insulei în căutare de frumos.
Întâlnire cu pufini, cascade și plajele cu nisip negru
Cum pornești dinspre Rejkyavik spre Vik, Skogafoss și Seljalandsfoss te atrag ca un magnet, cu căderile lor de apă fermecătoare. Cascada Seljalandsfoss e minunată la apus, când te poți strecura prin spatele ei ca să admiri soarele printre fasciculele de apă, iar Skogafoss te îmbie la un hike micuț, dar plin de satisfacții, pentru că punctul de belvedere aflat deasupra cascadei e cât de poate de scenic. Și să nu uităm de micuța Gljúfrabúi, pe care o descoperi doar la capătul unei treceri de poveste printre stâncile înalte, cu ghetele direct prin apa rece care taie peretele stâncos în două.
După ce ne-am lăsat udați de apele celor 3 cascade, am pornit către destinația finală a zilei: campingul din Vik. L-am ales ca punct de oprire din două motive: amplasarea lui lângă plaja cu nisip negru din Vik și proximitatea obiectivelor care ne interesau – Dyrholaey, unde am întâlnit micuții și drăgălașii pufini și Reynisfjara Black Sand Beach – faimoasa, dar incredibil de aglomerata plajă cu nisip negru. Am fugit de marea de turiști care se revărsase pe plajă în apropiere de coloanele de bazalt și am ales mai puțin cunoscuta, dar la fel de frumoasa plajă din Vik, unde ne-am făcut plimbarea de seară printre lupini, cu ochii la coloșii din stâncă ce se profilau pe fundalul cerului.
Lungul drum către ghețari
Am pornit ușor, dar sigur, pe vreme tot mohorâtă și ploioasă, către cel mai mare ghețar al Islandei și al Europei continentale: Vatnajökull. Dimensiunile sunt impresionante: aproape 8000 de km pătrați de gheață, acoperită deseori cu cenușă vulcanică, o imensitate care te înconjoară din toate părțile la orizont și care te face să te simți mic, mic. Dar ca să ajungi acolo străbați iar și iar drumuri lungi, mărginite de peisaje minunate și te mulțumești în primă fază să admiri ghețarul de la adăpostul unui alt camping, unul cu vedere la munții acoperiți de gheață.
Am dat nas în nas cu ghețarul abia la Svínafellsjökull, unul dintre cele mai populare locuri pentru turiștii ce vor să exploreze ghețarul. Dacă vrei să te bucuri doar de vederea lui, poți face asta la capătul unei drumeții scurte, de 15-20 de minute. Dacă ai însă de gând să urci pe ghețar, e nevoie de un tur ghidat, pentru că topirea ghețarului și schimbările continue prin care trece a dus la crearea unor peșteri subterane și crevase periculoase pentru oricine încearcă să meargă acolo fără însoțitori experimentați.
A doua zi ne-a găsit din nou pe drum, de data asta către laguna înghețată de la Jokulsarlon, acolo unde topirea ghețarilor a dat naștere unei lagune ireal de frumoase, cu o apă turcoaz orbitoare și câteva zeci de iceberguri ce-și văd nestingherite de plutirea lină către apele mării. Vaporașul amfibian ne-a dus până în mijlocul lagunei, de unde am admirat nu numai ghețarii de la orizont și culoarea fermecătoare a bucăților de gheață, ci și focile ce se refugiază în lagună pentru a scăpa de gurile hulpave ale prădătorilor și pentru a se hrăni cu pește din abundență.
Canioane cu nume ciudate și dune de nisip negru
Când călătorești prin Islanda nu știi niciodată ce te așteaptă la următoarea oprire. Poate fi foarte bine un canion săpat de ghețari acum milioane de ani, canion ce ți se dezvăluie în toată splendoarea lui pe măsură ce îi străbați malurile și te face să realizezi că singurul motiv pentru care nu e menționat prea des în pliantele turistice sau pe site-urile de profil e numele său tare alambicat și imposibil de pronunțat: Fjadrargljufur.
Și ca și când nu e suficientă atâta frumusețe naturală, ajungi repede-repede la Stokksnes, plaja cu dune de nisip negru, păzită cu strășnicie de crestele Vestrahornului. Iar despre acestea nu mai zic nimic, las fotografiile să vorbească de la sine.
Hengifoss și Studlagil
Am mai fi zăbovit mult la Vestrahorn, mai ales că în apropiere se afla și un mic sat viking, platou de filmare pentru ”Vikings”, locul unde cei mici s-ar fi lansat într-o serie de jocuri cum numai prin părți vikinge ai putea pune la cale, dar vremea rea ne-a alungat din nou. Iar de data asta drumul ne-a scos în cale un duo de excepție: cascada Hengifoss și canionul Studlagil, ambele locuri fiind memorii vii ale istoriei planetei noastre. Mai mult sau mai puțin accesibile (drumeția către Hengifoss durează aproximativ o oră, în timp de Studlagil e mai accesibil în funcție de malul de pe care te hotărăști să îl vizitezi), cele două locuri vorbesc clar și răspicat despre erupțiile vulcanice de acum milioane de ani, erupții în timpul cărora lava a pătruns printre fisurile scoarței terestre și s-a întărit pe verticală (nu pe orizontală, cum se întâmplă cel mai des) dând naștere unor coloane de bazalt impresionante.
De formă hexagonală, coloanele străjuiesc curgerea limpede a celor două râuri, ce capătă culori de smarald sub strălucirea soarelui ce a catadicsit să apară în cele din urmă. La fix cât să ne bucurăm de un camping absolut fabulos, amplasat pe malul verde crud al Lögurinn-ului.
Fabulosul lac Myvatn
Dacă ar fi să aleg doar 2-3 locuri din Islanda în care să mă întorc, atunci acela ar fi lacul Myvatn și împrejurimile sale. Pe o suprafață de câțiva kilometri pătrați, găsești aici adunate toate locurile simbol ale Islandei – ape geotermale, vulcani noroioși, pământ fumegând, cratere adânci, lacuri turcoaz, câmpuri de lavă și rioliți strălucind în soare în zeci de nuanțe. Am urcat sus de tot, pe buza craterului Hverfjall, ne-a plimbat prin peisajele selenare de la Hverir (unde ne-a luat ceva să ne obișnuim cu mirosul de sulf), am admirat culoarea ireală a lacului Krafla și ne-am bucurat de o zi întreagă de relaxare la Myvatn Nature Baths. Și ar mai fi fost o mulțime de văzut dacă timpul ne-ar fi permis să rămânem în zonă mai mult timp. Ne aștepta, însă, Husavik, și o întâlnire de gradul 0 în apele golfului Skjálfandi.
Maiestuoasele creaturi ale mării și Husavik-ul de poveste
Cu soarele în față și o temperatură perfectă de 20 de grade, am ajuns în nordul Islandei, în orășelul pitoresc Husavik, atât de frumos cu străzile lui micuțe și casele colorate cu vedere către golf. Nu pot descrie în cuvinte cât de mult ne-a plăcut aici și cum ne-a amintit de liniștea Dunedin-ului neo-zeelandez, aflat hăt departe, pe partea cealaltă a globului. Motivul opririi aici? Întâlnirea cu balenele, bineînțeles, căci pare că de aici nu ai cum să pleci fără să te apropii de minunatele creaturi chiar în habitatul lor natural. Am ales turul celor de la Friends of Moby Dick și am povestit pe larg despre asta aici, pentru că ne-am dorit mult să susținem un turism eco-friendly și să nu ne alăturăm maselor de turiști care caută să invadeze și să-și pună negativ amprenta asupra habitatelor naturale ale animalelor doar de dragul de a bifa o experiență.
Vestul monoton al Islandei
Dacă nu intenționezi să iei calea Westfjords-urilor și ai și un avion de prins tocmai în Rejkyavik, atunci drumul de întoarcere pe coasta vestică a Islandei poate fi destul de monoton. L-am ”asezonat” un pic cu o oprire la Hvítserkur, să vedem focile jucăușe, și cu una la Hvammstangi, unde campingul ales ne-a adus aproape câteva trasee de poveste pentru plimbări lejere la apus (vorba vine la apus, căci soarele n-a apus mai deloc în toate cele 3 săptămâni de vacanță în Islanda).
Câteva info utile
Pentru a putea organiza o vacanță cu autorulota în Islanda, e nevoie să cunoști câteva informații prețioase:
- în primul rând, costul unei autorulote în Islanda nu este mic, pentru că nici Islanda nu este o țară ieftină; inițial, găsiserăm o autorulota care ne-ar fi costat aproximativ 500 de euro pe zi, dar perseverența soțului a dat roade și cu doar câteva săptămâni înainte am găsit o autorulotă care ne-a costat undeva la 340 de euro pe zi; dacă am fi ales însă varianta cu cazare + mașină închiriată + mese la restaurant, am fi ieșit mult, mult mai scump, de asta pentru noi 5 autorulota a fost o opțiune budget friendly
- pentru campinguri am folosit ca de obicei aplicația Park 4 Night și am stabilit din mers locurile în care vom opri (de asta ne-a și plăcut stilul acesta de a călători, am avut libertate totală să ne organizăm zilele fără să depindem de cazări la care ar fi trebuit să ajungem seara sau să pierdem timp căutând restaurante la care să mâncăm și abătându-ne din drum pentru acestea)
- costurile campingurilor au variat între 25 de euro – 60 de euro, iar ca price for value ni s-au părut departe de ce are Europa de oferit la capitolul campinguri în general: am avut surpriza să avem ca unică opțiune campinguri fără dușuri sau fără spații de deversare a rezervoarelor; iar un aspect de reținut pentru pudibonzi este tipul de dușuri disponibil în majoritatea campingurilor: fără cabine, cu toată lumea perindându-se goală de colo-colo.
- nu se poate opri off-camping, așa că e bine să ai totuși idee de ce anume vrei să vizitezi a doua zi și să te orientezi la un camping în apropiere, deoarece amenzile sunt uriașe dacă ai de gând să petreci noaptea pe marginea drumului, în parcări sau pe unde ți se pare că ar fi un loc potrivit pentru campare.
