Islanda – organizare, buget, tips&tricks pentru o vacanţă bogată în experienţe

Îndrăznesc să zic că Islanda este un must pentru orice călător pasionat, iubitor de natură şi locuri spectaculoase, iar pentru noi a urcat rapid în top (alături de Norvegia şi Noua Zeelandă). Dar cum nu e o ţară tocmai ieftină şi cum vremea e capricioasă tare, aş zice că ai nevoie de ceva luni bune de planificări în prealabil ca să ai parte de o vacanţă reuşită din toate punctele de vedere. Aşa că aduc eu în prim plan detaliile despre cum am organizat noi cele trei săptămâni acolo, să rămână notat şi util pentru oricine aruncă un ochi pe aici.

Islandezii au o vorbă – dacă nu îți place vremea, așteaptă 5 minute

Înainte să conturez detaliile despre buget, povestesc un pic cum am gândit noi cele trei săptămâni de explorat în țara pufinilor pentru că, oricât de „în sezon” ai merge, vremea în Islanda e tare schimbătoare și locurile acelea pe care le vezi pe net s-ar putea să nu mai aibă nici o legătură cu realitatea dacă, odată ajuns acolo, e ceață, plouă și abia te poți ține pe picioare din cauza vântului (been there, done that).

După îndelungi dezbateri, ne-am dat seama că pentru noi e important:

  • să nu fim pe fugă între obiective, să facem totul lent, în ritmul nostru de familie cu trei copii
  • să putem jongla cu destinațiile de la o zi la alta, în funcție de cum se anunță vremea
  • să petrecem timp în locurile care ne plac, chit că asta înseamnă să renunțăm la alte obiective

Ne trecuse inițial prin cap să mergem pe varianta de cazare prin Airbnb și mașină plus cort și să alternăm zilele de Airbnb cu cele de campat. Ar fi fost o decizie proastă, ținând cont de temperaturile joase din timpul nopții și de prețurile enorme la cazări.

Așa că după un calcul rapid, am regândit planul și am zis așa:

  • pentru primele 6 zile, am luat un Duster 4X4 care să ne permită să explorăm și zonele mai puțin accesibile (ținuturile de sus) și să luăm cazare în apropiere de parcul național Thingvellir, unde se află faimosul Golden Circle
  • pentru următoarele 10 zile, am închiriat o autorulotă, să ne fie și casă, și masă, să putem alerga dupa zilele însorite acolo unde sunt ele și să fugim din locurile în care ploua sau era mult prea frig; dacă am fi avut cazare luată, am fi fost obligați să avem itinerariu fix, indiferent de vreme
  • pentru ultimele 2 zile, să ne stabilim „baza” în Reykjavik, unde să ne odihnim și să ne pregătim de lungul drum spre casă.

Intenționez să pun în scris în cele mai mici detalii tot ce am făcut, trăit, explorat acolo, pentru că frumusețea Islandei nu se compară cu nimic din ce am văzut până acum.

Ce punem în bagaj?

Pentru noi prima experiență cu țările nordice acum doi ani ne-a învățat multe despre vreme, cum trăiesc oamenii acolo cu atâta lumină vara (în Islanda soarele a apus la 1:00 am și a răsarit în jur de 3:00 am, deci undeva la 22 de ore de lumină), cât de lent e ritmul lor și cum fac ei să fie atât de fericiți. Așa că de data asta am fost ultra pregătiți. Bagajul a fost umplut mai mult de jumătate cu haine de lână și tehnice, pentru ploaie și vânt. Și e imperios necesar să faci asta, altfel n-ai cum. Nu știu cum fac toți influencerii ăștia care își trag rochii fancy pe ei sau pozează de pe coama vulcanilor în tricou, dar pe noi aproape că ne-a zburat vântul și ploaia în timp ce făceam două poze pufinilor la Dyrholaey, iar de la Black Sand Beach am fugit rapid din același motiv. Landmannalaugar a fost total failure din cauza vântului care ne-a băgat tot praful vulcanic în ochi, iar în Selfoss am avut o cazare unde jaluzelele erau albe și semi-transparente, deci somn nema după un drum obositor la dus.

Așadar, mare grijă la bagaj, aș zice că o listă făcută în avans e foarte utilă și te ajută să nu ratez lucruri importante, cum am făcut noi cu mănușile, de exemplu.

Acestea fiind zise, să ne uităm un pic și la ce a presupus asta din punct de vedere al costurilor.

Islanda – ţara not so budget friendly

Da, Islanda a urcat rapid în topuri, dar nu doar ca frumuseţe, ci şi din punct de vedere al costurilor. Noi ne-am organizat din vreme cu toate și am stat cu ochii și pe last minute deals și am ajuns la un cost aproximativ de 2600 de euro de persoană pentru 3 săptămâni de vacanţă, cu absolut totul inclus (maşină, cazare, mâncare, tururi, suveniruri) ceea ce nu e deloc rău dacă stai să te gândești. Atât doar că noi suntem 5. Iată detaliile acestui buget:

  • bilete de avion Budapesta – Rejkyavik: 1800 euro pentru 5 persoane, cu 3 bagaje de cală incluse (Finnair- am ales această variantă pentru a evita costurile uriaşe la biletele cu plecare din Bucureşti şi zborurile cu mai mult de o escală)
  • transport către Budapesta şi parcare maşină personală , o noapte de cazare lângă aeroport: 300 euro
  • închiriere maşină 4X4 (Blue Car Rental): 950 euro pentru 8 zile, cu full insurance şi scăunel auto
  • avans pierdut autorulotă (povestesc mai jos un pic): 700 euro
  • închiriere autorulotă: 3700 euro pentru 11 zile, cu full insurance şi scăunel auto (Car Rental Iceland )
  • cazare o noapte în Keflavik (BergOne): 160 euro
  • cazare 3 nopţi în Selfoss (Hafdis’ Place): 600 euro
  • cazare 2 nopţi în Grimsnes (Aurora Cottages): 360 euro
  • cazare 2 nopţi în Rejkavik (un apartament prin Airbnb pentru care o să revin cu link ulterior) : 300 euro
  • campinguri: o medie de 50 de euro pe noapte, deci 500 euro
  • tur balene Husavik ( Friends of Moby Dick): 200 euro
  • bilete intrare la Perlan Museum Wonders of Iceland: 100 euro
  • bilete intrare Myvatn Nature Baths: 100 euro
  • parcări, combustibil: 700 euro
  • mâncare (supermarket, 4 ieşiri la restaurant, îngheţată sau băuturi în oraş), suveniruri): 2300 euro

Un șir scurt de observații

Am trecut în lista de cheltuieli „avans pierdut autorulotă”. Prima autorulotă, rezervată cu câteva luni bune înainte ne-ar fi costat undeva la 5600 de euro și ar fi venit complet goală, fără lenjerii, tacâmuri, consumabile pentru care ar fi trebuit să plătim o taxa de 45 de euro de persoană. Așa că după ce a plătit avansul și a rezervat-o, soțul meu a continuat să caute autorulote. Și a găsit cu doar câteva săptămâni înainte de plecare o autorulotă care ne-a costat chiar mai puțin decât mai aveam de plată la prima. Așa că am reușit să economisim câteva sute de euro chiar și cu avansul plătit. Iar surpriza a fost că a venit complet utilată, am avut până și prosoape (ceea ce nu ni s-a întâmplat niciodată până acum).

Pentru campinguri am folosit Park4Night și e de menționat că în Islanda este interzis off-campingul, adică nu poți rămâne peste noapte decât în locurile special amenajate. Țin mult la conservarea naturii fragile și sunt enorm de multe restricții ce interzic până și drumețiile în afara traseelor marcate, tot din dorința de a conserva flora, așadar staționarea cu autorulota pe unde ai chef iese complet din discuție. Campingurile sunt mult sub ce am văzut prin Europa, am avut surpriza să nu avem nici dușuri sau spații de golit rezervoarele la același preț plătit în campingurile dotate cu tot ce trebuie. Și mare atenție la dușuri, au un stil mai viking de a face duș „la grămadă”, adică fără cabine sau separatoare.

Nu am folosit cash pe nicăieri, am achitat totul cu Revolut, pe loc sau online, la parcări se merge pe încredere, la cazările prin Airbnb am avut aproape tot timpul self check-in. Ei sunt relaxați și prietenoși, puțini la număr, rareori dai de ei în lucrând în domeniul turismului sau serviciilor, așa că dacă vrei să iei pulsul localnicilor, mergi la o piscină publică sau la restaurante și afaceri de familie.

Dacă ar fi să o luăm de la capăt, am mai „fura” din zilele petrecute în Selfoss la început pentru a ajunge și în fiordurile din vest sau pentru a explora mai mult ținuturile de sus, ni s-a părut că zona din jurul Rejkyavik-ului, cu faimosul Golden Circle, e ceva ce îți poate lua maxim 3 zile, nu 6 cum am făcut noi. Dar ceva trebuia să ne rămână și pentru data viitoare, nu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *