Inima verde a Europei – Slovenia

Ar fi necinstit să trag concluzii despre anul nostru călătoricesc fără să zic două vorbe despre Slovenia, cu atât mai mult cu cât am descoperit acolo în cele trei zile de plimbări o mulțime de frumuseți naturale, dar și arhitecturale și culturale. Și nu, nu am dat buzna direct la faimosul și ultra-turisticul Bled, ci am făcut cunoștința mai întâi cu Alpii Julieni la Maribor.

Munții Pohorje și încântătorul Maribor

La poalele munților Pohorje, aflați în cea mai estică zonă a Alpilor Centrali, se află această mică bijuterie numită Maribor, cu străduțe medievale pietruite și înguste, ce coboară ușor către malurile râului Drava și încântă ochiul vizitatorului cu o mulțime de frumuseți arhitecturale care n-au făcut decât să completeze verdele frumos dimprejur. Ne-am ales un camping la marginea orașului, tot verde crud și el, liniștit și foarte bine organizat, nu foarte ieftin însă. Dar asta ne-a permis să ajungem destul de ușor în inima orașului și să ne bucurăm seara de răcoarea munților din apropiere și de susurul râurilor din jur.

Cât despre Maribor, e un locșor unde nu ai cum să te plictisești 2-3 zile, deoarece nu îi lipsește nimic: clădiri veche și recondiționate înșiruite de-a lungul și de-a latul străduțelor și piețelor, cu cafenele cochete și restaurante care mai de care mai ofertante. Catedralele sunt impunătoare și lasă loc de o pauză de reculegere în mijlocul atâtor străduțe pestrițe și nu ai cum să nu rămâi zgâindu-te la zidurile înalte și roșiatice ale Bisericii Franciscane sau la turlele Catedralei Sf. Ioan, cu clopotele răsunând peste întreg orașul.

Surprinzătoare a fost și povestea celei mai vechi vițe de vie din lume, care datează de acum 400 de ani și e încă productivă și în putere, amintind de istoria viticolă a regiunii, dar și de grija cu care slovenii tratează tot ce înseamnă bogăție naturală.

Iar nu mai departe de centru am dat peste cireașa de pe tort: parcul Mestni, cinci hectare de pădure fix în mijlocul orașului, locuri de promenadă și relaxare, lacuri și heleștee create pe izvoare datând din Evul Mediu, copaci de peste 140 de ani și locuri de joacă în inima naturii, permițând copiilor să experimenteze jocul cu apă, nisip, lemn, elemente ale naturii în general. Totul într-un spațiu sigur, sub ochii părinților care se puteau relaxa pe o colină lângă parc, savurând un pahar de vin rece.

Atât de multă atenție pentru comuniunea omului cu natura într-un oraș universitar, unde se perindă aproape 100.000 de locuitori nu are cum să nu impresioneze și să lase loc dorinței de a reveni.

Faimosul și ploiosul Bled

Bled ne-a primit cu ploaie torențială și vreme rece, deși ni-l doream însorit ca să ne putem bucura la maxim de apele turcoaz ale lacului. Cât despre faimă, da, e clar de unde vine: înconjurat de dealuri verzi, cu castele și biserici, cu insulițe misterioase ascunse de ceața care se ridica în urma ploii, Bled e un mic colț de rai care merită văzut măcar o dată în viață. Păcat, însă, că faima vine la pachet cu miile de turiști de care nu ai loc pe trotuarele înguste, de zecile de dornici care țin să se scalde în apele limpezi ale lacului chiar și când afară încă mai picură, de zarva permanentă de pe malurile atât de instagramabile. Ne-am bucurat de fix două ore de soare, care ne-au permis o plimbare pe aleile dimprejurul lacului și o întâlnire simpatică foc cu rațele și peștii adunați la mal spre deliciul copiilor.

Faima se reflectă evident și în prețuri, mai scump ca oriunde la restaurante (deh, vecinătatea frumoasă se plătește), iar parcarea pentru o noapte într-un spațiu dedicat autorulotelor ne-a costat 50 de euro, deși nu am avut decât electricitate inclusă. În general vorbind, Slovenia nu ni s-a părut o țară ieftină deloc, dar cu puțină atenție se poate vizita și cu un buget restrâns. Iar efortul (financiar și organizatoric, dat fiind că cea mai bună variantă este să ajungi aici cu mașina sau, ca noi, cu autorulota) merită din plin: e o țară curată, verde, cu multe locuri frumoase, cu natură prețuită și îngrijită în sânul căreia nu ai cum să nu te simți excelent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *