Weekend trip cu copiii – Hațeg & Cetatea Deva

După o iarnă luuungă cât o zi de post în care singurele excursii la care ne-am încumetat au fost cele la schi, am decis să ne reluăm cu pași mici, dar siguri explorările. Și cum vara trecută ne-a plăcut tare mult în zona Hunedoarei, am decis să revenim și cu copiii pentru o plimbare la Cetatea Deva, cu o scurtă oprire în Țara Hațegului. Am încercat să strecurăm și Sarmisegetuza Regia, dar am ajuns prea târziu și nu ne-am putut bucura decât de drumul pitoresc până acolo.

Țara Hațegului e o zonă incredibil de frumoasă care ar merita cu siguranță mai mult de câteva ore de plimbare și pe care o luăm în considerare pentru plimbările viitoare. De data asta am făcut o scurtă oprire la Rezervația de Zimbri de la Hațeg, una dintre puținele din țară și din Europa unde sălășluiesc aceste minunate și impresionante animale. Aduși din Polonia, cei 9 zimbri de aici i-au fermecat pe cei mici care nu se așteptau să vadă de atât de aproape aceste animale sălbatice de care doar auziseră până acum. Taxa de intrare pentru adulți este 9 Ron, iar pentru copii 5 Ron, iar vizita include și o plimbare prin pădurea Slivuț, plină, plină de ghiocei și verde și ciripit de păsări.

 
Instagram Access Token not valid. Please reauthenticate.

Înfometați de drum și de plimbarea în aer liber dis de dimineață, ne-am grăbit să ajungem la Restaurant Perla, de lângă Cetatea Deva, pe care o recomandăm cu mare drag pentru mâncare și servicii în general. Ne-a plăcut și data trecută, ne-a plăcut și acum și o să revenim cu siguranță de fiecare dată când suntem în zonă. Iar apoi, cu bateriile încărcate, ne-am avântat pe traseul mai ușurel către cetate, prin pădurea de un verde intens incredibil, însoțiți de cântec de mierle și floricele la tot pasul.

 
Instagram Access Token not valid. Please reauthenticate.

Sus de tot am fost răsplătiți pentru efort cu priveliști de nota zece și cu un soare blând care a făcut perfectă plimbarea printre zidurile cetății.

Ne-am grăbit să ajungem și la Sarmisegetuza Regia, la o oră distanță de Deva, însă nu ne-am încadrat în programul de primăvară (ultima intrare la 17:30) și pentru că am întârziat 10 minute, nu a mai fost chip să-l înduplecăm pe supraveghetor să ne lase să intrăm dacă tot bătuserăm atâta drum. Ne-am bucurat însă de valea minunată pe care se merge către Sarmisegetuza, cu râul alături și mici cascade coborând din pădure din loc în loc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *