Am testat anul acesta, vrând-nevrând, câteva pârtii de pe la noi și am schiat în total mai mult de 10 zile, chestie care nu s-a mai întâmplat niciodată până acum. După o scurtă plimbare pe Valea Prahovei la pîrtia Kalinderu și multe zile la Rânca, pe cele șase pârtii deschise în prezent acolo, a venit și rândul celui mai mare domeniu schiabil de la noi din țară – Straja, Lupeni, în județul Hunedoara.
Am auzit numai de bine de Straja în ultimii 2-3 ani: 26 de kilometri de pârtii și 11 instalații de schi au transformat micuța stațiune într-una populară printre iubitorii acestui sport. Mai mult de atât, accesul în stațiune se face doar cu telegondola, iar asta înseamnă nervi în minus cu locurile de parcare și aglomerația cauzată de mașinile parcate dezorganizat. Practic, mergi cu mașina până în parcarea telegondolei, unde o poți lăsa liniștit pentru 25 de Ron/zi sau 3 Ron/oră, dacă stai mai puțin de 8 ore (adică nu te cazezi în Straja). Telegondola te lasă la doi pași de primul teleschi și de acolo posibilitățile sunt infinite. Costul unui skipass cu telegondola inclusă e de 120 Ron/zi și include absolut toate instalațiile la care poftești.
La capitolul plusuri trebuie să menționez în primul rând pârtiile. Deși plouase și porțiunile de jos erau acoperite de zăpadă granuloasă și înghețată, zonele pe unde trecuse ratracul erau nemaipomenite și am testat în voie toate traseele posibile, inclusiv cele prin pădurea înghețată. Apoi, ne-au plăcut teribil munții și peisajele care ți se desfășoară în fața ochilor pe măsură ce aluneci la vale. Instalațiile au fost și ele destul de ok, mai puțin telescaunele de două locuri care păreau desprinse din Paleolitic cel puțin. Din vârf de munte se vedea și telescaunul către Vârful Straja (1868 m), dezafectat din păcate, spre nemulțumirea noastră și a câtorva temerari care s-au încumetat să urce pe jos cu schiurile în spinare doar ca să coboare pe minunăția aceea de pârtie. Iar pentru cei care au nevoie de un moment de relaxare, merg foarte bine apres-ski-urile deschise pe pârtie, în aer liber, cu muzică bună și șezlonguri care permit distanțarea în aceste vremuri.
Ca minusuri, aș adăuga posibilitățile destul de limitate de masă în zonă, erau doar câteva localuri cu terase unde ai fi putut să mânânci, fără a pune la calcul cele câteva pensiuni care își servesc de obicei doar clienții cazați. La Complex Montana o porție de coaste marinate, fără garnitură ajunge la 35 Ron, iar o ceafă de porc cu cartofi wedges, 40 Ron. Am mai ochit și un burgervan mai sus, la jumătatea uneia dintre pârtii, părea destul de variat meniul și mi-ar plăcea să îl testez cu siguranță și pe acela data viitoare. Bănuiesc că majoritatea celor care aleg Straja ca destinație de schi optează pentru cazare plus masă, și atunci variantele sunt limitate. O altă bilă neagră primește stațiunea pentru faptul că pârtia se întrerupe la telegondolă, practic dacă vrei să urci sus de tot și să cobori all the way până în parcare, n-ai decât să îți desfaci schiurile și să le iei în spinare, să traversezi strada și abia apoi să îți vezi de drum. Mă surprinde că după toți acești ani de când s-a investit serios în stațiune nu au găsit o variantă ok să cobori până la baza versantului.
Per total, pârtiile din Straja ni s-au părut perfecte pentru un weekend de schi și ne gândim să revenim și cu altă ocazie.
