Drumuri lungi cu copiii – trusa noastră pentru călătoriile cu mașina

Mașina e dintotdeauna mijlocul nostru de transport preferat în vacanțele cu copiii. Pentru că nu am plecat foarte departe cu ei până acum (cu o singură excepție – Berlin), am considerat că mașina e cea mai potrivită pentru că ne oferă flexibilitate, posibilitatea de a ne organiza vacanțele respectând rutina lor zilnică, dar și opțiuni nelimitate de explorare la fața locului. Avem așadar spre suta de drumuri făcute cu ei în țară și afară (n-am stat să le număr, dar doar în Grecia avem vreo 10, 2 roadtripuri în Ungaria, 2 în Croația, o scurtă vizită în Serbia, nenumărate drumuri în țară încă de când aveau 6- 9 luni de bebelușie). Așa că suntem destul de experimentați când vine vorba de călătorit pe distanțe mari cu cei mici și avem mai jos kitul nostru de supraviețuire la drum lung cu doi neastâmpărați la pachet.

Gustări pentru pofticioși

Să pleci la drum complet necunoscut cu cei mici și foarte mici poate fi o provocare atunci când vine vorba de ora mesei, pentru că nu știi niciodată unde vei putea lua o pauză de masă și cât de safe este mâncarea acolo pentru cei mici, ca să nu mai zic că traficul poate pune probleme și te poți trezi blocat în vreo vamă cu doi înfometați în mașină. Așa că atunci când avem de pornit la drum către destinații mai puțin cunoscute, avem la noi o geantă frigorifică pe care o umplem cu:

-snițele de pui la cuptor tăiate fâșii subțiri

-cașcaval tăiat cubulețe cu măsline prinse pe scobitori

-ardei gras, morcov, castravete tăiate bastonașe

-iaurt de băut

-brioșe cu legume sau fructe, făcute în casă cu puțin zahăr

-banane, mere sau struguri

-fructe deshidratate, nuci sau orice altceva bun de ”ronțăit” la plictiseală

-apă suficientă (măcar 2l de apă)

Activități și jocuri de întreținut istețeii

Geantă noastră de plajă devine în timpul drumului geanta cu activități în care ținem permanent:

-cartonașe cu idei de jocuri în mașină (cele de mai jos, luate de pe elefant.ro)

-seturi de tăbliță magnetică și tablă cu cretă (luate din Pepco acum vreo 2 ani, foarte îndrăgite)

-cărți cu cariocă lavabilă (se găsesc peste tot, sunt acelea cu pagini lucioase care se șterg și se rescriu ușor, noi avem cîteva de la Usborne, ultimele sunt luate din Lidl)

– cărțile cu Răspundel Istețel (elementul de noutate de anul acesta, încerc mereu să adaug ceva nou la gentuța cu activități)

-plastilină, foi albe de scris, creioane, carioci

-cîteva cărți cu povești (preferatele noastre sunt cele de la Usborne, sunt mici și sunt și în engleză, deci le captează atenția mai mult timp (le citesc și apoi le traduc)

-CD-uri cu cărți audio de ascultat în mașină, câteva episoade descărcate pe telefon de pe Netflix (acum ne uităm la ”Autobuzul Magic”, e foarte captivant și educativ și se potrivește chiar și copiilor mai mici)

-jocuri cu ghicitori inventate, numărat mașini de o anumită culoare, Fazan (incredibil cât de mult dezvoltă jocul ăsta vocabularul unui copil, Olivia la nici 5 ani își găsește imediat cuvintele, deși combinațiile pe care le nimerește nu sunt cele mai ușoare)

Trusa medico-preventivo-mobilă

Lăsând mai departe dubioșenia de cuvânt inventat mai sus, am scris mai demult aici despre ”farmacia” noastră de vacanță. Avem însă și câteva lucruri la îndemână în mașină, ca să nu oprim de fiecare dată să scotocim în bagajele din portbagaj:

-spray de țânțari (cât ni s-au verificat anul trecut pașapoartele în vamă la Ruse, am fost ciuruiți efectiv toți 4 de țânțarii care ne-au intrat pe geam, așa că spray-ul e în mașină cu noi de atunci)

-gel pentru pișcături de orice fel

-acadele pentru rău de mișcare

-dezinfectant (șervețele și spray, aveam încă de dinainte de pandemie)

-măscuțe (noi avem de la MăscuțaVeselă să fie în ton cu aerul de vacanță)

-șervețele Pampers

-cremă de gălbenele Welleda (pentru orice iritație ar putea să apară de la transpirația în scaunul de mașină, foloseam mai mult când erau mai mici, acum mai rar, dar o avem oricum)

Facem tot posibilul să oprim cât mai des să ne dezmorțim, alegem locuri unde ei pot să alerge și să-și consume energia. Așa ca fun fact, cel mai lung drum cu ei a fost cel dinspre Croația anul trecut, am plecat din Pula (pardon my French) dimineața și am ajuns la Orșova, unde ne-am cazat, după vreo 14 ore. Eram obosiți și în ultimele două ore am cântat și am râs prostește ca să ne întreținem, Filip a reinventat ”Punguța cu doi bani” și a făcut-o pe babă ”găinăriță”, iar Olivia a inventat ghicitori la care răspundea tot singură. În cazuri din astea, o pereche de căști antifon adăugate în trusă s-ar putea să facă minuni pentru șofer :D.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *