Weekendurile calde de vară îmbie la plimbări și vacanță, așa că noi am profitat săptămâna trecută de o vizită la bunicii de la Buzău ca să mai explorăm puțin și să ne bucurăm de natură. Căutam o plimbare scurtă în aer curat și tot cercetând pe net, soțul a dat de câteva cascade drăguțe unde ne-am putea petrece o dimineață de duminică. Una dintre ele, cascada Pruncea, se află la o oră de mers de Pleșcoi, într-un cadru natural foarte drăguț, o vale răcoroasă și încă nepopulată de pensiuni și hoteluri și verde, verde de tot. Drumul până la cascadă nu e amenajat, așa că pentru cei 4 km de la drumul național trebuie să îți rezervi măcar 20 de minute. Cascada merită însă efortul: ascunsă bine de copaci și pereți de stâncă, nu se vede decât atunci când te apropii de ea și te izbește răcoarea apei și pulberea fină de stropi care se întinde în tot locul. Mi-a plăcut că locul e îngrijit și curat. Deși în mijlocul naturii, aproape de cascadă erau coșuri de gunoi și nu am văzut pe nicăieri dovezi ale trecerii oamenilor pe acolo. Iar până să ajungi la cascadă, a fost amenajat un spațiu cu mese și băncuțe din lemn care se încadrează perfect în peisaj și unde poți lua o pauză de gustare sau te poți opri pur și simplu să te bucuri de aerul curat și rece.
Copiii au admirat mușchii formați pe pietrele de lângă cascadă, păsările venite să bea apă și ciupercile uriașe găsite lângă apă. Iar scara abruptă și cu trepte mari ce coboară la cascadă a fost și ea de interes pentru doi cățărători cu experiență.
Dacă tot eram în zonă, la întoarcerea de la cascadă am făcut dreapta pe drumul național care duce la Brașov și ne-am oprit la barajul Siriu. Ce e deosebit la acest baraj e că nu e construit din ciment, ci din pământ, argilă, steril și piatră, motiv pentru care venind de jos barajul pare să fie un deal, acoperit în întregime cu iarbă, singurele lucruri care îl dau de gol fiind cele două guri de evacuare a apei.
Înțeleg că se pot practica o mulțime de activități pe lac, de la sporturi nautice la pescuit sportiv (lacul e bogat în pește), noi însă n-am urcat mai sus de baraj, iar din punctul în care ne aflam am fost un pic dezamăgiți de cât de murdară era apa lângă baraj: multe peturi, bucăți de lemn și plastic, toate strânse pe o suprafață destul de mare și stricând complet farmecul zonei. A fost însă prilej de încă o poveste despre cât e de important să păstrăm natura curată și m-am bucurat că am putut să le arăt copiilor ce se întâmplă cu apa care alimentează o întreagă zonă atunci când oamenii nu sunt atenți sau educați suficient când vine vorba de curățenie.
Ne-a făcut bine plimbarea și sperăm noi că e doar una din multele ce vor urma vara asta.
