Idei de meniu pentru toată familia

Suntem în săptămâna de dinainte de Paște și am hotărât, după mulți ani în care am renunțat complet la a mai posti, să țin post și să mă abțin cât mai mult de la a mă îndopa cu tot felul de bunătăți, nu atât din considerente religioase, cât din nevoia de a lua o pauză de la mâncatul ăsta de plictiseală care m-a lovit odată cu izolarea la domiciliu și de la toate dulciurile îngurgitate incontrolabil de-a lungul zilei.

Dar de mâncat tot trebuie să mâncăm, deci trebuie să gătim zilnic aproape, pentru că suntem șapte persoane cu gusturi diferite și preferințe care mai de care, așa că m-am gândit să adun laolată câteva idei de meniu testate de noi luna aceasta care a trecut și pe care le vom mai pregăti cu siguranță, pentru că pare că nu ieșim prea curând din izolarea asta din ce în ce mai greu de suportat.

Supe/Ciorbe

– ciorbă de pește (extrem de gustoasă, făcută din doar 4 capete de caras congelate de mama la ultima aprovizionare cu pește);
– supă de găluște
– ciorbă acră de curcan cu tăiței de casă
– ciorbă de perișoare
– ciorbă de porc cu cartofi

Felul doi

– mazăre cu carne de porc
– pilaf de orez cu pui
– mâncare de cartofi cu pui
– pulpă de porc la grătar cu cartofi și sos de usturoi cu iaurt
– copănele de pui la cuptor cu cartofi copți (cam mulți cartofi, constat)
– păstrăv la gril cu salată de spanac, salată verde și ceapă
– merluciu prăjit cu mămăliguță și mujdei
– tocan de oaie cu mămăliguță (despre tocanul de oaie și cum se pregătește el am povestit aici http://decatunblog.ro/2019/09/20/festivalul-tocanului-la-novaci/)
– paste cu fructe de mare/ton, măsline, porumb și roșioare

Desert

– clătite cu dulceață de caise/căpșuni
– fidea cu lapte
– griș cu lapte
– prăjitură cu clementine
– banana bread (după rețeta lui Mazilique, iese mai pufoasă și mai dulce)
– chec cu vanilie și cacao

Gustări (fie pentru micul dejun, fie pentru muuultele ocazii de gustare între mese)

– guacamole
– terci de ovăz și quinoa cu banane/mere și stafide
– tabbouleh
– salată de fructe (banane, mango, rodie, kiwi, mere)
– humus

De post

– ciorbă de urzici
– ciorbă acră de cartofi
– ciulama de ciuperci cu mămăliguță
– fasole bătută
– varză călită
– salată de cartofi
– salată de fasole verde și sfeclă
– mâncare de poame (aka prune deshidratate și afumate la cuptor) cu orez
– paste cu nucă și caramel
– covrigi cu susan și chimen
– cornulețe cu rahat/gem și nucă
– negresă de post

Săptămâna asta ne concentrăm pe rețetele de post, dar facem și research pentru ce am putea pune pe masa de Paște, deși tot ce mă interesează mai mult și mai mult e o felie serioasă de drob, cu ceapă verde și un ou roșu lîngă, suficient cât să nu simt cât de diferite sunt sărbătorile astea față de cele din anii trecuți, fără reuniuni de familie, fără mers la biserică sau la prohod în Vinerea Mare, fără toate lucrurile pe care le luam de bune până acum neapreciate la adevărata lor valoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *