Ziua 1437 de izolare. Sigur, nu e ziua 1437, dar așa pare, zilele par mai lungi și parcă suntem acasă de o veșnicie care nu se mai termină odată. Ar fi trebuit să scriu despre cum ne-a plăcut la Therme și să încurajez pe cei care nu au fost încă să o facă, dar nu mai e cazul acum, zilele astea suntem responsabili și stăm acasă, urmând toate recomandările ce ni se fac și povestim despre altfel de experiențe.
Am dus copiii la țară de îndată ce s-au închis școlile, noi am rămas în izolare la București câteva zile în plus până ne-am lămurit care, cum lucrăm, apoi am venit și noi la țară unde izolarea nu mai e așa grea când ai o curte în care să ieși pentru o gură de aer proaspăt de munte.
Singurul care iese de aici e tata care merge la muncă, doar atât cât e necesar, echipat cu tot ce trebuie și oarecum liniștit că cel puțin aici în zonă nu s-au raportat cazuri încă. La cumpărături ieșim foarte puțin, luăm strictul necesar pentru mai multe zile și avem grijă de fiecare dată să dezinfectăm produsele luate și pe noi înșine.
Nu e ușor, evident, suntem 5 adulți și doi copii, 3 lucrăm de acasă, cu copiii alergând și țipând pe hol, dând buzna peste mine mai ales fix când sunt în ședință, ”mamiiii, Olivia nu tace din gură ca să termin de citit”, ”mamiiii, Filip îmi spune mereu să tac, chiar și de DOUĂ ori pe zi!”. Se lasă cu certuri, țipete, și de o parte și de alta, iar primele zile în formula asta mi s-au părut tare grele, am zis că o să înnebunim cu toții până trece toată tevatura asta.
Acum însă lucrurile și-au găsit un ritm, noul program se aranjează și el cumva și ne obișnuim cu toții cu el: copiii cu orele noastre de muncă, noi cu temele și sarcinile primite de la școală și grădi, program de somn și masă etc. Gătim pentru 7 persoane zilnic (mai mult, buni, săraca, noi venim doar cu ideile), spălăm 7 rânduri de haine, re-învățăm să locuim unii cu alții cum nu am mai făcut-o de când eram acasă la mama și la tata.
Și asta este, mi se pare, partea frumoasă a lucrurilor, căci eu aleg mereu să mă concentrez pe asta. Foarte rar spre deloc apucăm să stăm așa unii cu alții, să vorbim despre ce ne frământă, să comentăm știri, să ne amuzăm împreună, să facem liste de cumpărături și planuri despre ce vom face când o să trecem și peste asta. Împreună.
Ni s-a oferit timp prețios, chiar dacă nu în cele mai îmbucurătoare circumstanțe, și mie asta îmi place tot mai mult. Sigur că mi-e dor de normalitate, de programul uneori haotic de grădi/școală-muncă-acasă, de vacanțe și de alte chestii pe care altă dată le luam de bune, fără să realizăm cât suntem de privilegiați. Dar aleg să văd partea mai puțin proastă a situației și să ”make the best of it”, cum ar zice englezul, căci vom avea timp de toate celelalte când trece furtuna.
Petrec mult mai mult timp cu copiii, facem activități care altă dată rămâneau la stadiul de planuri, citim mai mult, pictăm, ieșim în curte la cățel. Seara avem timp de un film târziu numai noi doi, pentru că nu ne mai sună ceasul la 6 dimineața, acum putem dormi până la 8 când începe programul. Mama ține legătura cu rudele la telefon, apoi vorbim despre toți și toate, tata ne aduce vești ”de la oraș”. Facem (eu cel puțin) mult mai multă mișcare acum decât înainte, mai ales că sunt și copiii cu noi și e important să avem și momente în care să scăpăm de energia în plus pe care nu prea ai cum să o consumi în casă.
Cred că am făcut bine că am venit aici, e mult mai puțin apăsător să trecem prin asta împreună și, pentru că nu mai suntem în București, pare că tot ce trăim zilele astea ne afectează mai puțin, suntem mai izolați și tot ce aflăm despre ce se petrece e în limita în care ne dorim noi să rămânem informați, fără prea multă panică și tensiune care să vină din jurul nostru.
În altă ordine de idei, ca să ne treacă mai ușor timpul, pregătesc un articol cu idei de mese sănătoase și spornice pe care să le pregătim zilele astea, urmează să îl public și pe cel cu recomandări de cărți și, de ce nu, unul cu povești despre locuri frumoase pe care le-am văzut de-a lungul timpului, dar netrecute încă în revistă aici. Până una alta, să ne gândim la bine și frumos și să sperăm la timpuri cu sănătate!
