Acum că am început să sortez fotografii și să îmi pun în ordine gândurile, parcă mai mult mă mănâncă degetele să povestesc și să arăt frumusețile astea care ni s-au tot perindat prin fața ochilor cât am fost călători în țara marelui nor alb. Și că tot vorbim de nori, am avut parte de ei de la început, pentru că Auckland-ul ne-a întâmpinat cu cer înnorat și o temperatură plăcută de primăvară de vreo 16-17 grade. Dacă nu am fi avut orarul de zbor cu aterizare la ora 5:00 am și o cazare cu check-in abia la ora 14:00 pm, nici că ne-am fi gândit să îi acordăm o șansă orașului care adăpostește un sfert din populația Noii Zeelande. Dar așa, vrând nevrând ne-am luat tălpășița către centrul orașului pentru o cafea care să ne pună în mișcare, apoi ne-am făcut un plan de bătaie pentru cele câteva ore pe care le aveam la dispoziție.
Nu suntem așa mari fani orașe aglomerate (doar trăim într-unul), deci am hotărât destul de repede: plimbare prin Devonport, să ne bucurăm de mult verde și de priveliști frumoase cu skyline-ul Auckland-ului.
Ferry-ul către Devonport costă 18 NZD de persoană și are curse regulate către acest cartier elegant cu aer de epocă victoriană, așa că a fost ușor să ne îmbarcăm rapid pe primul acostat în port și să pornim într-o scurtă călătorie prin Golful Hauraki. După ce te desprinzi de Devonport Harbor, ești înconjurat de peste tot de case sau căsuțe care mai de care mai dichisite, mult verde, parcuri impecabil îngrijite și un drum care urcă șerpuitor către Mount Victoria și pe care l-am ales și noi pentru plimbarea noastră.
Mount Victoria e de fapt un vulcan bătrân care își mai trimite încă lava către exterior, dar nu cu explozii și artificii, ci încet și aproape invizibil la nivelul malurilor apei, creând o zonă mlăștinoasă și deloc prietenoasă ca sol în împrejurimile Auckland-ului. Până în vârful colinei de aproximativ 90 de metri, străduțele par toate scoase din cărți poștale, cu multe cafenele și anticariate boeme, de ți-e mai mare dragul să caști gura pe acolo câteva ore bune. Oamenii sunt relaxați, salută orice trecător și sunt dornici de a schimba două vorbe în plus cu cel care își bea cafeaua sau își cumpără un suvenir. Iar după urcuș, sus de tot, se întinde în fața ta o panoramă la 360 de grade a întregului oraș, de care nu te mai saturi.
Timpul a trecut pe nesimțite, am căutat un loc unde să mâncăm repede ceva, pentru că gândul ne era doar la patul confortabil al gazdei noastre Airbnb și la orele de somn pe care le aveam de recuperat și cu care am reușit să ne reglăm abia după 2-3 zile în care s-a dus ușor, ușor jet lag-ul provocat de cele 11 ore diferență de fus orar.
Continuăm cu Castle Hill, Arthur’s Pass și Hokitika, 3 locuri frumoase care ne-au adus mai aproape de primul loc în care ne doream cu ardoare să ajungem: ghețarele Franz Josef și Fox.