Mă uitam aseara la un reportaj legat de cum copiii din zilele noastre nu își mai fac vacanțele la bunicii de la țară, ci pe la tot felul de cluburi de vară sau after-schooluri cu program special pe perioada vacanței, unde au parte de activități și programe care să le ocupe timpul cât mai frumos și mai util. Ba unele chiar îi duc afară, în natură, să facă baie în râu și să învețe jocuri ca ”rațele și vânătorii” pe care noi altă dată le învățam bătând ulițele satului cu alți copii.
Și noi anul trecut i-am ținut mai mult în București, la grădinița unde mergeau și care și-a păstrat deschisă activitatea și pe timp de vară, dar nu au fost prea încântați de alegerea noastră, iar Filip ne-a reproșat constant că nu l-am dus la bunici, ca s-a plictisit la grădi și că el nu mai vrea niciodată vara în București (asta până când nu ne-o lovi adolescența cu toanele ei și cine știe ce o mai fi atunci).
Așa că anul ăsta nici nu am desfăcut bine valizele după vacanța din Grecia, că le-am și pregătit la loc pentru mers la bunici, unde (zic cu un pic de invidie că n-am fost și eu pe acolo) au avut parte de cea mai mișto vacanță ever, din o mie de motive:
Pentru că au mâncat zilnic mâncare bună pregătită de bunica și câte un dulce adus de bunicul venit de la serviciu.
Pentru că au băut lapte proaspăt de la văcuțele vecinului și au mâncat zmeură direct din grădină.
Pentru că au mers desculți toată vara.
Pentru că s-au jucat cu copiii prietenilor noștri din copilărie.
Pentru că au udat legumele în grădină și au hrănit păsările de curte.
Pentru că au mângâiat și pupat cățeii familiei.
Pentru că au alergat și îmbrățișat găinile (și le-au dat și nume pe cinste, cocoșul Arthur și găina Maria).
Pentru că au cules roșii din grădină.
Pentru că s-au cățărat pe garduri, au alergat, au țopăit pe trambulină, au făcut concursuri de sărituri, au dansat, s-au jucat cât și cum au vrut, nestingheriți de nimeni și nimic.
Pentru că au respirat aer curat de munte și s-au bronzat de la soare și vânt.
Pentru că au fost răsfățați, pupați și mângâiați de mâinile bunicilor care i-au îngrijit și pe ei, ca și pe noi, cu blândețe și răbdare.
Au crescut într-o vară cât alții în 3, sunt mai înalți și mai rumeni în obraji, le miroase părul a flori și copaci, sunt veseli și plini de energie și bucurie, la fel cum eram și noi mici, acasă la Novaci.
Mă bucur de bucuria lor și parcă am retrăit o clipă vacanțele mele de vară acolo, perioade lungi în care nu făceam nimic din ce nu voiam să facem, ne petreceam vremea hoinărind pe coclauri în căutare de locuri bune de scăldat, mure și alune de pădure, ne jucam și ne plictiseam cu prietenii.
I-am avut din nou cu noi în concediu în august și mă așteptam ca după 2 săptămâni de smotoceli și pupăceli cu noi să se desprindă mai greu la întoarcere, dar nu, s-au cățărat rapid în brațele bunicilor și și-au văzut în continuare de distracție și joacă nesfârșită, așa cum trebuie să se întâmple pentru orice copil în vacanța de vară.
Pentru că despre asta e vacanța de vară, despre asta e copilăria.
