Cine a plecat măcar o dată cu copiii la drum, știe cât de multe situații neprevăzute pot să apară, indiferent cât de pregătiți am fi și cât de bine ne-am organiza plecările. Și pentru că vara e pe sfârșite și mai e ceva până la vacanța următoare, rememorez azi câteva pățanii de anul ăsta, unele amuzante, altele mai puțin amuzante, unele cam…urât mirositoare.
Să începem cu vacanța din Skiathos de la începutul lui iunie unde, luată pe sus de entuziasmul copiilor, am hotărât să închiriem o hidrobicicletă cu care să ne plimbăm pe lângă plaja și rezervația naturală de la Koukounaries. Zis și făcut, ne-am echipat cu veste de salvare, ne-am urcat și am început să pedalăm. Cum marea fusese agitată dimineața, după-amiaza ne-au așteptat ceva valuri mai măricele, așa că am dat o tura scurtă către larg și ne-am întors la vreo 5-6 metri de plajă pentru că, am uitat să zic, hidrobicicleta avea tobogan de pe care alunecai direct în apă spre marea bucurie a copiilor. Dar ce să vezi, odată ajuns în vârful scărilor, Filip a început să urle că lui îi e frică să se dea și de aici a început spectacolul. 20 de minute, care mie mi s-au părut 20 de ani, a coborât și a urcat scările tot plângând și urlând că el vrea să se dea pe tobogan, dar îi e frică. Oricum aș fi dat-o, explicațiile mele nu îl mulțumeau și pace. Colac peste pupăză, a sărit și sor-sa că vrea și ea, să o iau musai în brațe, să ne dăm. M-am conformat, să am măcar unul fericit, dar ce să vezi, când am intrat în apă și ne-a intrat oleacă de apă pe nas și gură, a început și ea urlătoarea, mai ceva ca frate-său. Iar pe fundal se auzea și soțul înjurând printre dinți și jurând că niciodată nu mai merge undeva cu noi. Eram de poveste, toți agitați, la câțiva metri de o plajă aglomerată, de unde priveau ca la circ ceilalți turiști.
Tot la mare, dar de data asta la noi, așteptam cu copiii să pregătească tati mașina și să ne întoarcem în București. Filip rupea în bucățele un carton, Olivia își hrănea animăluțele cu o punguță cu fitile de candelă găsite prin dulapul soacră-mii, iar eu priveam când la unul, când la altul și mai trimiteam câte un mesaj soră-mii. Cu coada ochiului, o văd pe Oli cu un deget în nas și punga de fitile desfăcută în mână, o întreb dacă și-a băgat ceva în nas și răspunsul vine senin: DA! M-a luat un val de căldură, fitilul se vedea bine înfipt în nară, era clar că trebuie mers la medic, pentru că nu aveam cum să-l scot de acolo de una singură. Ea s-a panicat și a început să plângă, i se înnodau lacrimile în barbă și nu știam ce să fac mai repede: să o calmez sau să strângem și să fugim la medic (și unde să fugim??? habar n-aveam de spitale în Constanța și mă îngrozea numai ideea de a sta pe la ușa urgențelor ). Am plecat în cele din urmă cu ea pe scări, soțul cu cel mare în urmă și tot ștergându-i nasul și lacrimile, o pun să sufle și mă trezesc cu fitilul moale în șervețel. Mi-a luat ceva să scap de panică și să revin la normal, ca să o aud zicând: ”Să nu mă mai aduceți niciodată la mare aici, că vedeți bine că îmi bag chestii în nas!” Corect!
Și tot Oli a fost protagonista celei mai tari faze a verii. Ne pregăteam să plecăm din Skiathos și pentru că rămăsese fără chiloței curați, i-am dat pe drum o pereche de pantalonași scurți din bumbac, în care să stea comod în mașină. Am oprit să mâncăm la tavernă, când o văd că își ridică ochii din farfurie și imi spune că ea face CACA. Am mers cu ea la baie și surpriză! Pantalonașii erau deja puțin ”aranjați” așa că i-am scos de pe ea și i-am aruncat direct. A terminat ce avea de făcut și am spălat-o frumos, moment în care dau să-i scot sandalele și observ că se întinsese si acolo serios treaba. Măi să fie, chiar așa? Nu prea înțelegeam ce, cum, cât, am spălat și sandalele și m-am dus din nou la masă, unde mă aștepta cuminte să aduc hăinuțe noi. Când m-am apropiat însă, mi-a picat privirea lângă scaunul ei unde trona un mare și deloc parfumat ”cârnat”… și asta în condițiile în care la tavernă era full și lejer ar fi putut cineva să-l ia în picioare și să…dar mai bine nu mă gândesc până acolo. Happy happy, joy joy!
