7 ani după

Weekendul ăsta am fugit la mare în doi, să ne sărbătorim aşa cum se cuvine cei 7 ani de când am zis “Da” şi ne-am luat de mână să parcurgem împreună cursa asta nebună numită căsătorie.

Când l-am cunoscut, era slab ca un țâr şi avea părul lung şi cârlionțat, mirosind plăcut a şampon şi rufe proaspăt spălate. Zâmbea mai mereu timid şi mă ținea strâns de mână oriunde am fi mers. Degetele erau veşnic pline de cerneală de la cartuşele de imprimantă pe care le umplea pentru alții, ca să pună deoparte bani cu care mai apoi a cumpărat casă pentru mine şi copiii noştri. În camera lui din P16 era mereu curat şi găseam în frigider câte o ciocolățică pusă deoparte pentru zilele când mergeam acolo. Era pentru prima oară când lăsam la o parte egoismul şi individualismul meu şi învățam să împart şi să ofer.

Acum părul lui e tuns periuță şi are început de chelie şi tot mai multe fire albe. Vorbeşte prea mult fix când am nevoie de tăcere şi lasă codițele de la merele pe care le mănâncă peste tot, pe canapea, pe comodă, pe masa din bucătărie, numai la coş nu. Mă enervează când duce gunoiul, dar nu pune sac de gunoi la loc şi când vine de la serviciu şi se trânteşte pe canapea cu telefonul în mână fără să întrebe dacă avem, eu sau copiii, nevoie de ceva – pentru că na, ştim cu toții că datoria soțului e să ne citească gândurile şi să ne cunoască nevoile fără ca noi să le rostim vreodată :). Ne certăm uneori atât de tare şi mă scoate aşa rău din sărite că îi arunc vorbe urâte, îi spun că nu îl mai suport şi că vreau să divorțăm – şi uneori chiar vorbesc serios. Ce să mai, nu mai e demult bărbatul de care m-am îndrăgostit.

Dar e mult mai mult de atât. Mă face încă să râd şi ne hlizim încă pe furiş de copii, iar seara adormim încă ținându-ne de mână. E omul meu de încredere, responsabil cu finanțele şi economiile familiei, cu dusul copiilor la grădiniță dimineața şi împletirea codițelor Oliviei înainte de asta. E mai calm şi mai răbdător decât sunt eu, mă încurajează atunci când sunt dezamagită şi mă trimite să mă liniştesc când mă  calcă cei mici pe nervi, asumându-şi singur împăcarea lor. Chicotim şi ne alintăm cu aceeaşi tandrețe ca acum 9 ani când ne-am cunoscut şi e încă cel mai sexy şi atrăgător bărbat pe care îl ştiu. Şi, cel mai important, nu a renunțat niciodată la mine, deşi eu am vrut să renunț la el.

Abia acum, după 7 ani de căsătorie, îmi dau de fapt seama cu cine am pornit alături în călătoria asta şi mă bucur tare că e el cel cu care o să mă calc pe coadă de acum înainte, până la adânci bătrâneți.