Vine weekendul, de data asta îl avem rezervat mutării în casă nouă, deci se lasă cu strâns, sortat, împachetat, cărat şi de la capăt iar, toate cele de mai sus. De fapt, asta tot facem de o săptămână încoace şi ne ocupă aproape toate serile. Doar că trebuie să mai şi mâncăm (sau măcar cei mici, dacă nu e timp şi pentru noi), aşa că zilele astea am încropit o rețetă rapidă şi gustoasă, că tot au apărut roşiile proaspete pe piață. Nu e nimic fancy, doar ceva bun şi uşor pentru o seară de vară.
Aşadar, se iau:
– un pachet de spaghetti
– 6 roşii mari, cărnoase
– 2 căței de usturoi
– 3 linguri ulei de măsline
– sare, oregano, ierburi aromatice
– parmezan ras, după gustul fiecăruia
Am fiert pastele în apă clocotită cu un dram de sare, am tăiat roşiile în cubulețe nu prea mici şi le-am lăsat la foc mic în tigaia cu ulei de măsline, cam tot cât au fiert pastele. Când au început să lase sos, am aruncat acolo usturoiul strivit şi mărunțit cu cuțitul, ierburile şi oregano. Când au fost pastele gata, le-am pus peste sos, am amestecat bine şi le-am aşezat aburinde în farfurii, cu un strat generos de parmezan deasupra.
Pentru plating ar fi mers câteva frunze de busuioc, dar n-am avut, aşa că în poza asta am lăsat în farfurie căpățâna de usturoi ?.
Poftă bună!