A venit căldura, ne facem planuri de vacanță și la fel și jumătate, poate chiar mai mult din populația României, motiv pentru care pe mai toate grupurile de Facebook din care fac parte și pe mai toate blogurile/site-urile pe care le urmăresc, cel mai aprins subiect e ăsta: mergem în concediu cu copiii sau fără?
Evident, părerile sunt împărțite și, uneori, vehemente și tranșante. Am văzut multe comentarii de genul ”dacă nu ne bucurăm acum de vacanțele cu copii, o să regretăm mai târziu” sau ”concediul cu copii nu e concediu” sau ”nu m-ar lăsa inima să-mi las copilul și să plec în vacanță fără el” sau ”ce vacanță e aia, dacă alergi mereu după copil?”.
Poate că sună a clișeu, dar eu cred că adevărul e undeva la mijloc și mai cred că ar trebui să renunțăm să judecăm o situație sau alta și să ne dăm cu părerea despre cum alege unul sau altul să-și petreacă vacanțele.
Și am să enumăr mai jos motivele pentru care cred asta:
1. Copiii sunt foaaaarte diferiți: știu copii cu care îți iese sufletul în parc, plini de energie, care nu stau locului o secundă, sau copii mai plângăcioși din fire, care vor permanent în brațe și te solicită la maxim, am și eu două bucăți acasă, nu chiar așa, dar pe aproape. Știu însă și copii care dorm mult și în orice condiții, care stau potoliți în scaunul de masă atunci când vine ora mesei, care se bălăcesc în piscina de bebe cât mama bea un frappe și tata se avântă în valuri.
Nu zic că ăia mai plini de zvâc nu trebuie luați în vacanțe, zic doar că dacă părinții cu un copilaș atomic acasă aleg să plece câteva zile singuri, lăsându-l pe copchil cu bunici, bone sau mai știu eu cine, asta nu înseamnă nici că îl iubesc mai puțin, nici că nu li se face dor, nici că urăsc vacanțele cu copiii. Înseamnă doar că au nevoie de timp pentru ei, de odihnă să-și reîncarce bateriile, de somn și program lejer, de plimbări în doi, în timp ce copilul lor se află pe mâini sigure și la fel de calde ca ale părinților (căci nu cunosc părinte care să plece în vacanță fără copii până nu se asigură în prealabil că cel mic va fi și el bine).
2. Concediul cu copiii, dacă e genul ăla de concediu fără prea multe plimbări de colo-colo, poate fi chiar mai odihnitor decât unul fără copii, din care, dornic de a face cât mai multe chestii și de a vedea cât mai multe locuri, te întorci mai obosit decât ai plecat. Been there, done that. Așa că, în funcție de locul în care alegi să mergi, vacanțele cu copiii se pot transforma într-o minunată ocazie de a dormi la ore rezonabile, la prânz și seara, de a lenevi pe terasa hotelului seara târziu, după ce dorm copiii, departe de agitația orașelor și străzilor pline de turiști sau cluburi și restaurante gălăgioase.
3. Fiecare din noi e diferit, dinamica familiei e diferită, avem nevoi diferite, simțim diferit și trăim diferit. Există mame care nu pot rezista mai mult de câteva ore fără copil. care sunt dispuse să renunțe la job ca să rămână acasă cu copiii cât sunt mici sau care aleg să facă homeschooling și să își dedice viața creșterii copilului – într-un cuvânt, copilul și nevoile lui sunt mai presus de orice.
E perfect normal să se întâmple asta, dar să nu uităm că există și cazuri când nevoile copilului nu se suprapun chiar perfect cu cele ale mamei sau părinților în general, când mama se întoarce la muncă mai devreme pentru că efectiv îi place ce face, îi place viața ei socială și nu vrea să renunțe la asta, pentru că asta o face să fie ea însăși. Mama și tata nu încetează a mai fi femeie și bărbat sau soț și soție atunci când apare copilul,. Așa că e absolut normal ca și preferințele în materie de cum petrecem concediile să varieze în funcție de ce simte și de ce are nevoie fiecare. Nu există vacanță universal potrivită tuturor.
4. Avem joburi solicitante și program solicitant care ne răpește uneori posibilitatea de conectare cu copiii noștri. Ei simt asta și o simțim și noi, ulterior, în lipsa lor de cooperare și înțelegere, în crizele de plâns și tantrumurile mai frecvente. Concediile cu cei mici nu sunt doar un prilej de odihnă și joacă, de descoperire și de experiențe noi, sunt – sau ar trebui să fie – prilej de reînnoire a relațiilor părinte-copil, de petrecut clipe minunate împreună, de văzut și simțit lumea prin ei, cu inocența și limpezimea copilăriei lor.
Dacă știi cum să le organizezi și să le prețuiești, pot fi un izvor nesecat de amintiri frumoase, de îmbrățisări care să dureze o veșnicie, de alinturi și ” te iubesc”-uri zise pe plajă, când împărțim o înghețată, când ne ascundem de dinozauri în muzeu sau ne alergăm prin parcuri necunoscute și numai bune de explorat. Așa că nu, concediul cu copiii nu e musai să fie obositor, stresant, aglomerat sau ”ne-concediu„. Se poate și altfel, o știu prea bine și, pe măsură ce cresc, planurile de vacanțe cu ei devin tot mai multe și mai complexe.
Ce vreau eu să zic e că fiecare știe cel mai bine ce fel de vacanță i se potrivește, ce e fezabil și ce nu, ce nevoi au copiii lui/ei și ce nevoi au părinții atunci când vine vorba de a alege unde, cum, când și cu cine se merge în concediu. Și ar fi minunat dacă am înțelege asta și nu ne-am grăbi să emitem judecăți general valabile pentru toată lumea, pentru că frumusețea lucrurilor stă ( nu-i așa?) în diferențe și diversitate.
