Pentru că am multe de spus și de rememorat despre Malaezia, am să-mi împart notițele în 2 părți: Kuala Lumpur și Langkawi.
Nu aveam mari așteptări de la Malaezia, recunosc, pentru că nu e o destinație populară, am auzit/citit foarte puține lucruri despre partea asta a Asiei și acelea din surse destul de lipsite de informațiile practice de care ar avea nevoie un turist ca să își facă o mimimă părere despre un loc. Ca și cu Thailanda, așteptările ne-au fost înșelate, în sensul bun de data asta.
Încep prin a nota câteva chestii care mi se par mie demne de menționat: Malaezia e o țară musulmană, către care emigrează anual mii de thailandezi, indieni, chinezi, locuitori ai Bangladesh-ului, motiv pentru care influențele culturale, lingvistice, culinare sunt numeroase și impresionante.
Am sesizat încă din Kuala Lumpur o dorință semnificativă de a respecta toate aceste culturi, de a le integra într-o societate musulmană deloc restrictivă și dornică de a combate imaginea proastă pe care islamul a căpătat-o de-a lungul anilor prin asocierea cu terorismul și religiozitatea fanatică. În Malaezia așa ceva nu pare să existe.
Căutând să respecte omul și să protejeze femeile, am văzut în Kuala Lumpur locuri de parcare și vagoane de tren special amenajate pentru femei, pentru a combate și a reduce agresiunile fizice sau verbale la care au fost și, din păcate, încă sunt supuse femeile în statele musulmane în general. Am găsit peste tot pliante despre islam, despre ce presupune religia asta, de fapt, despre cât de prost o înțelege lumea prin prisma acțiunilor teroriste și a atrocităților comise în numele islamului.
Nu aș vrea să fiu înțeleasă greșit, nu încerc aici să justific niciuna dintre acțiunile menționate mai sus, încerc doar să explic că statul malaezian trage un semnal de alarmă asupra faptului ca islamul nu e terorism, tot așa cum ortodoxismul nu înseamnă preoți pedofili, iar asta mi s-a părut de apreciat din start.
Trecând de observațiile astea, Kuala Lumpur e o adevărată metropolă, unde se împletesc natura, istoria și modernismul într-o manieră cât se poate de naturală și bine gândită. Parcurile mari și verzi, atent plasate și gândite arhitectural se îmbină armonios cu giganții de beton și oțel, care adăpostesc birouri în centrul orașului. Orașul e aglomerat, dar se circulă destul de bine, infrastructura e nemaipomenită, de la și către aeroport se merge pe 4 sau 5 benzi și la fel se circulă și în oraș, mai puțin în zonele ultra-centrale, unde ai oricum metrou și tren și nu ai nevoie de mașină.
Mijloacele de transport în comun sunt și ele foarte bine puse la punct, cu aer condiționat care te înnebunește efectiv, chiar și în zilele în care căldura e suportabilă. Se circulă pe bază de token pe care îl cumperi de la ghișeu (dacă nu ești sigur de câte ori trebuie să schimbi și ce fel de token trebuie să cumperi mai exact) sau de la zecile de automate plasate în fiecare stație. Cel mai puțin am dat undeva la 1,5 ringit (adică aproape 1,5 Ron) de la hotelul nostru (Ibis Styles) până la Petronas Towers, iar cel mai mult undeva la 5 ringit, pentru trenul până la Batu Caves. Am mers și cu Uber și Grab la prețuri infime (7 sau 8 ringit pentru o călătorie până în centru, 60-70 ringit pentru drumul până la aeroportul care se afla la 60 km înafara orașului).
Mâncarea e bună, variată, am ales bucătăria malaeziană și indiană de cele mai multe ori, și am mâncat la 30-40 ringit o masă pentru două persoane, cu fel principal și băuturi (adică vreo 30-40 de Ron).
Am încercat să vedem orașul pe îndelete, așa că am luat-o la pas prin centrul orașului și am văzut câteva obiective care ni s-au părut nouă mai spectaculoase: Kuala Lumpur Tower (turnul televiziunii – preț de intrare 50 ringit), turnurile Petronas (bilet – 80 ringit), Batu Caves și Central Market.
Primele două obiective îți oferă o priveliște spectaculoasă asupra orașului, e de mers seara, când sunt toate luminile aprinse, zgârie-norii sunt care mai de care mai impresionanți, iar orașul văzut de sus pare că prinde viață și culoare mai mult decât o face în timpul zilei, când e cu adevărat super aglomerat.
La Batu Caves am avut ocazia să vedem peșteri vechi de 600 de milioane de ani, săpate de apă în stâncă, și transformate într-unul din cele mai mari centre budiste ale zonei. La intrare, se află statuia aurită a lui Murugan, una dintre cele mai importante figuri ale culturii hinduse, măsurând aproape 43 de metri. Maimuțele se află în elementul lor acolo, atente la ce duci cu tine, pregătite să-ți șterpelească oricând mâncarea sau băutura sau să te scotocească în geantă. Pentru cei dornici, în zonă sunt multe restaurante cu specific vegan și jain, noi eram prea înfometați ca să ne tenteze o masă fără carne, așa că am sărit peste.
În Central Market, centru negustoresc înființat pe la 1860-1880, poți merge să te delectezi cu mâncare locală și să cumperi suveniruri de tot soiul, de la obiecte făcute de artizanii locali, la parfumuri și tablouri, eșarfe din cașmir și mătase.
Au rămas multe de văzut, 3 zile nu sunt suficiente pentru a vedea tot ce are orașul de oferit, dar am gustat un pic din spiritul malaezian al capitalei, ne-au plăcut străduțele întortocheate din centrul orașului, moscheile răsărind dintre coloșii de beton, oamenii extrem de prietenoși și zâmbăreți, ospitalitatea tuturor și dorința lor de a face pe plac turiștilor. Către aeroport, la plecare, șoferul de la Uber a insistat să îi punem cât mai multe întrebări despre țară, cultură, oameni și obiceiuri și ne-a răspuns detaliat la fiecare, invitându-ne să revenim pentru a descoperi încă puțin din frumusețile Maleziei. Așa vom face cu siguranță.
