Copiii și călătoriile cu mașina

Călătorim mult cu mașina și ne place și mai mult când călătorim cu copiii, vacanțele cu ei au un farmec aparte și aproape de fiecare dată când plecăm singuri ne gândim cum ar fi fost cu ei acolo, cu noi. Doar că nu e tot timpul ușor să organizezi vacanțele cu ei și, când vine vorba de drumuri lungi, cu mașina, e și mai complicat, cu atât mai mult cu cât niciunul dintre ei nu a fost de la început mare fan al mersului în scaunul auto.

Am strâns mai jos câteva idei despre ce ne-a ajutat pe noi să parcurgem câteva mii de kilometri, în țară și în afară, cu piticii on board.

Scaunul de mașină

La noi, asta a fost problema principală. Cel mare a hotărât pe la 6 luni că nu mai vrea în scoică, așa că am renunțat la ea și, recunosc cu rușine și regret, aproape un an am mers cu el în brațe. Nu știu nici acum ce-a fost în capul nostru, inconștiență maximă, cu certitudine, și un strop de comoditate. Cert e că de la 6 luni și până pe la 1 an și 5 luni, am mers cu el în brațe peste tot, purtând doar eu centura de siguranță.

Nici nu mai știu exact ce anume ne-a trezit la realitate, poate statisticile tot mai înfiorătoare sau semnalele de alarmă trase pe mai toate blogurile de parenting. Știu doar că l-am luat pe soț și pe copil într-o zi, am mers în mall, am testat câteva scăunele, am ales unul în care părea să se simtă bine și de atunci nu mai mergem nici 5 minute până în Carrefour fără ca ei să fie asigurați cu centurile în scaunele lor.

Cu cea mică povestea e și mai complicată, durerile de burtică au făcut-o să plângă aproape non-stop până pe la vreo 2 luni și jumătate, așa că am renunțat de tot la drumuri sau am plecat foarte rar, doar seara târziu (spre bunici, de exemplu) când ea era mai liniștită și dormea mai mult, legănată de mersul mașinii.

Am ales pentru amândoi scaune auto sigure, cu toate certificările, și cât se poate de comfortabile, pentru drumurile vara le-am dotat și cu huse anti-transpirație, sunt scaune în care se simt bine și asta a contat mult în toate călătoriile noastre.

Perioada și durata călătoriei

Aici încercăm să organizăm totul din timp, nu am plecat cu ei la drum lung niciodată în toiul verii sau când ninge tare și există riscul să rămânem blocați sau să transformăm un drum de 2 ore în unul de 5.

De cele mai multe ori, am ales lunile iunie sau septembrie, când căldura e suportabilă și nu adaugă un plus de discomfort celor aflați în mașină. Oprim cât de des e necesar, ca să scurtăm durata călătoriei mergem seara până mai târziu sau plecăm dimineața foarte devreme, când ei dorm mai mult și nu e nevoie să oprim atât de des.

Dacă e nevoie, luăm cazări intermediare, ca să ne odihnim și să pornim mai cu spor la drum. In felul ăsta, avem deja la activ două vacanțe în Grecia în formulă de 4 și câteva weekenduri la mare, munte sau bunici.

Entertainment

Acum e acum: am mare ”noroc” de copii cărora le plac poveștile (citite sau spuse, uneori jucate cu animale de pluș), cântecelele (mai ales cele cântate de mama), activitățile cu autocolante sau plastilină.

Așa că la fiecare drum mai lung, mă înarmez cu o tonă de chestii care să îi distreze și fac pe clovnul cât e nevoie ca să nu se plictisească odraslele. Partea proastă e că, de cele mai multe ori, clovnul mai și obosește și ajunge cu creierii varză sau răgușit la destinație. Partea bună e că, pe măsură ce cresc, încep să se distreze și singuri, am bifat câteva drumuri făcute pe scaunul din față, cu ei doi amuzându-se singuri sau împreună în scaunele din spate. Și a fost tare bine.

Aș mai adăuga tot la capitolul ăsta și gustăricile, am doi gurmanzi pentru care mâncarea e viața sau viața e mâncare, depinde cum vedem lucrurile. Așa că una din chestiile care îi potolește la drum lung e ”ronțăiala”: fructe, legume, mini-sandvișuri, biscuiți, orice e comestibil și poate fi mâncat pe drum fără să provoace stări de rău și prea mult damage banchetei din spate.

Aștept cu nerăbdare vacanța de 1 decembrie, e deja planificată și îmi ard deja tălpile gândindu-mă cum o să mai descopere ei o bucățică de lume cu noi alături.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *