Nu am petrecut în Zakynthos mai mult de 2 zile, dar au fost suficiente cât să mă ajute să îmi fac o impresie despre insula de care am auzit atâtea și care se regăsește pe mai toate cărțile poștale în Grecia.
Inițial plănuiserăm să rămânem în Kefalonia tot concediul și să luăm o excursie de o zi către Navagio, dar pentru că grecii au mai deschis o bucățică de autostradă de la Kilini, ne-am luat două nopți de cazare în Laganas și apoi am traversat către Kilini ca să scurtăm drumul spre casă.
Nici nu am trecut bine cu feribotul dinspre Kefalonia, că am luat drumul care ne ducea la ship wreck top view, ca să vedem minunata plajă de sus. Ambarcațiunea veche de pe plajă, care îi dă și numele, e de fapt un vapor comercial naufragiat acum mulți ani, pe care nu s-a sinchisit nimeni să îl mute de acolo tocmai pentru farmecul pe care îl aduce în plus plajei.
Priveliștea e încântătoare ce-i drept, de sus se vede nu numai plaja ascunsă bine de coastele abrupte și stâncoase, dar și toată partea de nord-vest a insulei, valurile Mării Ionice care se sparg tumultuos de stâncile lăptoase, vapoarele nemișcate pe întinsul mării și, din când în când, câte un temerar care sare cu parapanta deasupra minunățiilor insulei.
Am lăsat briza să ne răcorească acolo sus, am inspirat adânc aerul sărat și am pornit nerăbdători să descoperim insula.
În Laganas am găsit altă atmosferă, alt peisaj. Plaja e lungă, nisipul fin, marea tot azurie și limpede, caldă ca un ceai verde în care te scalzi la nesfârșit până după apusul soarelui. Aici are loc toată distracția, sunt câteva zeci de baruri pe plajă și pe străduțele care urcă de la plajă, mulți tineri, în special britanici și italieni, avioanele nu contenesc să aterizeze și să umple plajele de petrecăreți care abia spre amiază ies pe plajă, amețiți bine și moleșiți de căldură.
A doua zi am luat vaporașul către Navagio, să vedem plaja mai de aproape. Am plătit undeva la 18-20 euro de persoană pentru transport dus-întors la plajă, cu oprire la stânca lui Poseidon și Blue Caves, apoi într-un mic golf pentru înot.
Navagio nu mai e așa impresionantă odată ce ajungi acolo, plaja e frumoasă, apa spectaculoasă, dar în câteva clipe își pierde tot farmecul pentru că sunt sute de turiști care o populează rapid și te simți ca în Gara de Nord în zilele de vârf. Nu mai ai loc să-ți așezi prosopul, nu mai ai loc să intri în apă, e plină de vaporașe care vin și pleacă mereu cu turiști și care lasă dâre de fum și miros puternic de motorină în urmă. Nu mai zic de gloata de oameni care sare în apă și se lipește de stânci pentru un selfie mai nu știu cum, în care se văd oricum pe fundal celelalte persoane cu selfie stick-ul în mână. Am înotat un pic mai spre larg, ne-am uscat rapid la soare și am plecat.
Mai impresionant a fost drumul înapoi, am oprit pe lângă stâncile ascuțite și ne-am băgat cu vaporașul pe sub cupolele de piatră albicioasă, săpate de mare în coastă, unde apa și lumina desenau pe roci și se jucau nestingherite de nimeni. Aș fi putut lejer să stau acolo câteva ore în care să nu fac nimic altceva decât să mă uit în apa de sticlă, legănată de mișcările vaporașului. Aproape de portul din care am plecat, am oprit să facem baie într-un golfuleț de o frumusețe incredibilă, pustiu, nici țipenie de om în jur, în afară de cele 10-12 persoane care se aflau cu noi în vapor. Am tras o bălăceală pe cinste într-o apă rece și atât de sărată că nu puteai să deschizi ochii câteva secunde bune după ce ieșeai la suprafață.
Am lăsat și excursia asta în urmă și după o pauză de haleală am fugit către Xigia, o altă plajă, mai puțin populată, cu apă sulfuroasă și plajă cu pietricele albe, mărunte și bine șlefuite de apa mării. Și aici apa era caldă și am stat să ne prăjim pe malul ei pînă spre apus, primind gratis în același timp sedințe de spa cu peștisorii puși pe ciupit pielea de pe picioare.
Ziua a treia ne-a prins pe plajă în Laganas, ne-am răcorit în apă până pe la 11, când ne-am luat catrafusele și am fugit la feribot. După ce am coborât la Kilini, am mers către podul de la Patra și am făcut oprire de o noapte la Meteora, ca să nu înnebunim de la atâta drum și autostrăzi.
Cam atât despre Grecia…cel puțin anul ăsta 🙂