M-am gândit un pic dacă să scriu sau nu ce urmează să scriu, pentru că mi-am propus să adun aici în special lucruri frumoase, care mi-au plăcut sau s-au ridicat la așteptările mele la un moment dat, iar experiența mea cu NOR nu se prea încadrează în tipar. Am zis totuși că poate folosește celor care regretă că n-au ajuns încă la restaurantul de la etajul 36 al celei mai înalte clădiri din București.
Am mers de două ori la NOR, după ce în urmă cu câteva luni, când s-a deschis, lifturile Sky Tower-ului erau pline de oameni veniți buluc să vadă cu ce se laudă restaurantul. Am așteptat liniștită să treacă febra asta și am mers de două ori să văd și eu despre ce e vorba.
Ce mi-a plăcut
Au fost și cîteva chestii care mi-au plăcut:
- Priveliștea: restaurantul se află la etajul 36 și, plimbându-te în cerc dintr-o parte în alta, ai ocazia să vezi Bucureștiul de foarte sus, toată partea de nord a orașului și nu numai. Îmi imaginez că în zilele cu ceață, când deja de la etajul 28, nu se mai vede nimic altceva în jur, la etajul 36 chiar ai senzația că îți bei cafeaua sau cocktailul așezat confortabil pe o pernă de nori.
- Atmosfera: ospătarii, canapelele, barul, lumina, toate sunt elegante și de bun gust, e o plăcere să petreci timp acolo, la o șuetă cu o prietenă sau la o cină în familie (deși n-aș zice că e tocmai child-friendly și nici nu cred că își propune să fie).
Ce nu mi-a plăcut
Ei, acum ajungem la ce nu mi-a plăcut, mai ales că vorbim totuși de un restaurant, și unul cu pretenții. Nu sunt critic culinar, dar zic că am mâncat în destul de multe locuri și destul de variat încât să îmi dau seama când ceva chiar nu e ok.
Prima oară am mers pe mâna ospătarului care, foarte prompt, mi-a oferit detalii despre cum și cât de bine e marinat puiul înainte să fie învelit într-o crustă crocantă, în jurul unei legături firave de cimbru. rumenit bine și așezat apoi pe un pat moale și pufos de piure de cartof și mazăre. Rezultatul n-a fost însă pe măsura descrierii: pieptul de pui a fost destul de fad, cu o puternică aromă de cimbru de la legătura deloc firavă aflată în mijloc, iar piureul, deși fin și cremos, a fost, ca gust, un simplu piure.
Ok, greșeala mea că n-am ales bine. Am mers pe intuiție a doua oară și am ales o porție de linguine cu creveți, mai precis astea:
Nu vreau să fiu cârcotașă, dar nu cred că așa ar trebui să arate mâncarea la un restaurant care se laudă cu meniuri fin alese și bucătari faimoși. Ca să nu mai zic că, așa cum se vede și în fotografie, creveții erau pe jumătate cruzi, după ce am așteptat nici mai mult nici mai puțin de 30 de minute ca să ne fie adusă mâncarea.
Soțul a luat somon:
El a avut un pic mai mult noroc, în sensul că mâncarea lui era cel puțin gătită, și nu crudă.
Total: 120 Ron. La același preț se mănâncă la Trickshot, în zonă, mult, dar mult mai bine.
Așa că pot spune lejer că la NOR m-am delectat mai mult cu compania, priveliștea și apa tonică fructată (de neregăsit în altă parte, după spusele ospătarului), și nu cu mâncarea, spre dezamăgirea gurmandului din mine.