Mă așez la scris cu nisipul proaspăt scos din sandale și mirosul de sare încă pe piele, după ce timp de 8 zile Grecia m-a fermecat iar cu plajele și marea ei, cu valurile turcoaz lăsând dâre de spumă la mal, cu peisajele ei desprinse din cărți poștale.
Am ales de data asta Kefalonia și apoi, în drum spre casă, Zakynthos pentru 2 zile și Meteora o noapte.
Kefalonia e, cum să zic, de departe cea mai frumoasă insulă din cele patru grecești pe care le-am văzut până acum. Are munți înalți, cu povârnișuri abrupte care coboară până la mare, întinderi nesfârșite de vițe de vie pe dealurile sale verzi, străjuite de copaci subțiri și înalți ca lumănările. Și nu mai zic de mare, care se deschide mai mult la culoare decât în Thassos sau Lefkada, un albastru limpede și rece, mai rece decât în alte zone.
Kefalonia e o insulă destul de mare, plajele sunt cu pietricele și se înșiruie de-a lungul coastelor care mai de care mai primitoare. La cele mai renumite din ele se ajunge și cel mai greu, adică drumurile de acces, deși asfaltate, sunt înguste, cu multe curbe și uneori foarte, foarte abrupte. Dar efortul merită, pentru că ce se desfășoară apoi în fața ochilor e de nedescris.
Am fost cazați în Poros și prima plajă la care am ajuns a fost Myrtos. De alftel, puținii românii care au urcat cu noi pe feribot au mers tot acolo direct. Noi ne-am speriat însă de aglomerația din prima zi (era duminică și autocarele nu conteneau să aducă turiștii pe plajă, asta pe lângă zecile de greci deja sosiți acolo în weekend) și ne-am mulțumit să facem câteva poze de sus plajei și să revenim a doua zi de dimineață, când am avut plaja aproape numai pentru noi pentru mai bine de o oră.
Pentru că Myrtos ni s-a părut neîncăpătoare, în prima zi am mers la Makris Gialos, o plajă ușor accesibilă, amenajată și destul de turistică: multe șezlonguri, baruri cu muzică pe plajă, dușuri și vestiare cu toalete. Apa a fost numai bună însă după multele ore făcute pe drum, am lenevit și citit pe plajă, am intrat în ritmul vacanței.
După Myrtos, am fugit la Antisamos, tot super renumită și tot amenajată, dar mult mai îngustă decât celelalte și cu apa mult mai spectaculoasă. Am prins și ceva valuri și ne-am urnit de pe plajă abia înspre apus, când ne-am dat duși mai mult de foame.
N-am ratat nici lacul subteran și peștera de la Melissani, peșteră descoperită în urma surpării unei bucăți uriașe de stâncă. Lacul subteran ajunge și la 39 de metri în cea mai adâncă porțiune a sa, iar când soarele ajunge sus pe cer, la ora prânzului, culorile pe care le desenează pe fundul lacului, printre crengile copacilor aflați sus, pe marginea prăpastiei, sunt cu adevărat spectaculoase.
Și acum ajungem la noul meu loc preferat de pe continentul european: plaja Chorgota, unde în 2000 s-a filmat ”Mandolina căpitanului Corelli”, cu Nicolas Cage și Penelope Cruz în rolurile principale. Ei, plaja asta chiar e desprinsă dintr-un film, e bine ascunsă de o pădurice de pini, care miros într-un mare fel și îți oferă adăpost răcoros în timpul prânzului pentru că da, odată ajuns acolo, în raiul ăsta mic și doar al tău, nu vrei să mai pleci nici măcar când soarele mușcă la prânz cu arșița lui. Plaja e micuță și tot cu pietricele, intrarea în apă e lină și e atât, dar atât de limpede că se văd peștisorii aflați la 2 metri pe fundul apei. Și ce culoare! De-o parte și de altă se află stânci albe și abrupte, de care se lipesc aricii de mare și unde găsești scoici mici și rotunde, ascunse de mușchi și alge în ochiurile de apă lăsate de valurile care le lovesc din când în când. Poveste și nu altceva!
Mi-a plăcut tare și în Assos, o bucată de pământ desprinsă de Kefalonia, legată de insulă printr-o coastă abruptă și îngustă, unde s-au îngrămădit cumva căsuțe colorate, cu ferestre care mai de care mai aranjate, amintindu-ți parcă de Cinque Terre și coasta italiană văzută în filme. În Assos am mâncat în piațeta centrală, chiar lângă port, unde soțul a încercat renumita plăcintă kefaloniană cu carne tocată, bine aromată cu scorțișoară. Eu am stat și am privit pentru că, din păcate, vacanța nu a fost și pe placul stomacului meu, care a hotărît să-mi dea bătăi de cap toată săptămâna.
Experiența, deci, n-a fost și culinară, așa cum mi-ar fi plăcut să fie, a trebuit să mă mulțumesc cu chestii ușoare, pui și orez, fără sutele de midii și creveți care îmi făceau cu ochiul din meniuri. All in all însă, au fost câteva zile pe placul meu, cu somn, plajă, timp de scris și de citit și, bineînțeles, de Game of Thrones.
Ce aș mai menționa pe final ar fi că insula e destul de departe de București și nu aș mai merge cu mașina acolo, pentru că drumul poate fi obositor și îndelungat. Aegean Airlines are însă zboruri prin Atena și merită aruncat un ochi peste oferte. Pe lângă asta, nu e o destinație pe care aș alege-o pentru vacanțele cu copiii, plajele sunt destul de greu accesibile și răspândite pe toată insula, așa încât îți poate lua mai bine de o oră să ajungi la ele din Poros, unde am fost cazați. Iar să mergi acolo și să te mulțumești cu o singură plajă ar fi păcat. Așa că las Kefalonia pe lista destinațiilor numai bune pentru o escapadă în doi.