RO: Multe locuri frumoase sunt la noi în țară și printre lucrurile ”bune” pe care le-a adus pandemia asta se numără și descoperirea acestora. Transilvania abundă în așezări și frumuseți naturale deosebite, de oamenii calzi și blânzi nici nu mai zic și mă bucur că ne-am făcut curaj, împinși mai mult de nevoie, să ne luptăm cu traficul și cu lipsa infrastructurii și să explorăm zona aceasta atât de bogată turistic.

Complexul geologic de la Racoș e un loc aparte din țara noastră și deși auzisem de el de ceva vreme, nu mi-aș fi imaginat că poate fi atât de frumos. Aflat la vreo 70 de km de Brașov, Racoș e un sat vechi tipic transilvănean, iar comorile pe care le ascund dealurile sale se datorează formațiunilor vulcanice bazaltice vechi de milioane de ani și fostelor cariere de bazalt, deschise pentru exploatare pe la 1800. Am regăsit aici un vulcan stins, vestigiu al ultimei erupții vulcanice din munții Carpați, cu peisaje selenare și multă rocă roșie nisipoasă și alunecoasă, ca cea văzută pe Tongariro acum fix un an. Iar la 15 minute de mers pe jos, pe locul a doua foste cariere de bazalt, dăm peste lacul Brazi (sau Lacul de Smarald) și coloanele de bazalt de la Racoș, ambele la fel de interesante.

EN: There are a lot of beautiful places in our country and among the „good” things this pandemic has brought to us was the chance to discover them. Transylvania is rich in special natural beauties and settlements, not to mention the kind and nice people there and I am so glad we finally took the courage to fight the traffic and the lack of proper infrastructure and to set off in exploring this area so full of touristic places.

The geological assembly in Racoș is a very special place in our country and even though I had heard of it a while ago, I had never imagined it could be so beautiful. At about 70 km from Brașov, Racoș is a typical transylvanian old village, and the treasures hidden in the surrounding hills are due to the volcanic basalt formations a few million years old and to the ex basalt mines, open for exploitation around 1800. We found here an extinct volcano, reminiscence of the last volcanic eruption in the Carpathian mountains, with lunar sceneries and a lot of slippery, sandy red rocks, similar to the ones seen on Tongariro a year ago. Just a 15 minutes walk from the volcano, sitting on two old basalt mines, we reach Brazi lake (or the Emerald Lake) and the basalt columns in Racoș, one more interesting than the other.

RO: Lacul s-a format din ploile care au căzut peste cariera veche de bazalt și, strânsă ca într-o căldare ermetică, apa a rămas neclintită, ca o oglindă imensă, cu luciul ei reflectând lumina soarelui în nuanțe de smarald (de unde și numele dat de către locuitorii zonei). Coloanele sunt opera naturii și au apărut în urma răcirii lavei vulcanice acum milioane de ani. Forma lor deosebită amintește la o scară mai mică de cele din Islanda și ne-a făcut să visăm la călătorii viitoare, după ce va fi trecut toată nebunia asta.

EN: The lake emerged as a result of the rain water falling in a basalt sealed cauldron, formed after basalt exploitation in the area. The water is still, like an enormous mirror, with its surface reflecting the light of the sun in emerald colors ( which made the locals come up with a new name for the lake). The columns are the work the nature and have been formed out of the cold volcanic lava millions of years ago. Their shape reminded us at a smaller scale of the basalt columns in Iceland and made us long to travel when all this pandemic will be over.

RO: Ne-am bucurat timp de trei ore de toate aceste frumuseți și ne-am încărcat bateriile până la următoarea vacanță, pe care o planificăm tot pe plaiuri românești și tot în Transilvania, unde găsim de toate, de la locuri speciale la mâncare delicioasă și oameni frumoși.

EN: We took joy in discovering these three beauties and recharged our batteries until our next vacation, planned to take place in Transylvania again, since it seems we found here everything we needed, from special places to explore to delicious food and beautiful people.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *