Anul experiențelor – Ianuarie

Un pic mai avem și se încheie deja prima lună din an și nu știu exact cum și când a trecut timpul ăsta. Eu am mai îmbătrânit un an, dar refuz să mă gândesc la asta și să mă concentrez mai degrabă pe ce pot face ca timpul să se scurgă mai cu folos, mai pe placul meu și al celor din jur.

Cum nu puteam să stau liniștită fără ceva bilete de avion în buzunar, am insistat pe lângă soțul din dotare să punem mâna pe niște bilete către Peru (”hai măi, iubi, că e prețul bun și nu cred că mai scade”). Eh, le-am luat, prețul a mai scăzut (ce-i drept nu chiar pentru perioada pe care ne-o doream noi), cert e că în august mergem în Peruuuu! Visez deja la munții curcubeu, la satele plutitoare de pe lacul Titicaca și, evident, la Machu Picchu. O să fie LE-GEN-DAR!

Până atunci însă mai e și ne planificăm câte ceva frumos și neîncercat de noi până acum în fiecare lună, așa cum am detaliat aici. Iar luna asta, doamnelor și domnilor, am mers la patinoar pentru prima oară în cei 33 de ani ai mei.

Doar eu și copiii, nici unul dintre noi nu mai puseserăm patine în picioare, oh boy, oh boy, nu cred că m-am simțit vreodată mai lipsită de control ca în momentul în care am intrat pe gheață.

Și nici n-am mai râs demult așa cu poftă: eu mă țineam cu o mână de marginea patinoarului, la fel și Filip în fața mea, iar cu cealaltă mână o țineam pe Oli care aluneca pe gheață cu aceeași grație cu care face un vițeluș primii pași. Inițial n-am știut dacă îmi era mai frică pentru ei sau pentru mine, dar m-am hotărât repede: pentru mine, căci lor le-a luat maxim 15 minute să se desprindă și să o ia la sănătoasa pe gheață ca niște rațe către baltă, mai mult mergând sau târându-și picioarele decât patinând.

Eu m-am mai chinuit vreo oră pe margine, timp în care mă gândeam cu panică la momentul în care vor cădea ei și va trebui să mă desprind de margine ca să îi culeg de pe jos. All in all, ne-am distrat până la urmă atât de tare că am mers și în seara următoare cu mai mult curaj și parcă mai multă pricepere. Păcat că patinoarul de la Opera Comică s-a închis acum și ne-a rămas doar cel din mall care parcă nu ne atrage așa de tare. Dar rămâne cu siguranță o activitate care ne-a plăcut mult și pe care o vom mai repeta.

Și dacă tot mi-am forțat oasele ba la patinoar, ba la ski am zis că de ziua mea mă pot răsfăța cu un masaj din ăla ca lumea, să adormi acolo sub mâinile magice ale vreunei maseuze și să nu vrei să te mai ridici vreodată. Și unde altundeva să merg dacă nu la unul dintre cele mai recent deschise saloane de masaj de la noi, Vitality Asian Spa, unde maseuzele sunt de la mama lor din Bali (sau cel puțin așa zic ei, cert e că românce nu-s și nici nu rup vreo boabă de română), iar masajul balinez e demențial. Și over-priced, evident, că doar chiriile în mall sunt mari. Dar nu mint când zic că e masaj balinez ca la carte, ceva mai puternic în toate zonele dureroase, și alea pe care le știi și alea pe care nu, cu reflexoterapie și aliniere de oase, cu presiune pe mușchi și articulații fix cât trebuie și unde trebuie.

În funcție de masaj și durată prețurile sunt de la 85 Ron la 200 Ron, destul de scump zic eu față de ce am văzut în alte zone/saloane, dar așa de ziua ta sau odată când zici ”gata, domnule, merit și eu un răsfăț nemaipomenit” merge de minune.

Luna viitoare ne așteaptă tabăra de ski în familie de la Happy Camps, e prima oară când mergem într-o astfel de tabără și abia aștept să văd cum e și să și povestesc, mai ales că la Azuga a nins și copiii așteaptă de ceva vreme să se sature de zăpadă și joacă în zăpadă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *