Toată lumea călătoare din online își face la început de an lista de călătorii pe anul care urmează sau trece în revistă locurile din anul precedent. Deși util pentru cei care sunt în pană de idei și caută surse de inspirație, la mine asta ar fi imposibil de oferit publicului cititor, căci noi ne facem mai tot timpul planurile din mers, de pe o zi pe alta, în funcție de ofertele la biletele de avion, de vacanțele copiilor sau de cheful de ducă pe care îl avem într-un anumit moment.

Așa că am lăsat deoparte orice plan sau listă și am proclamat anul acesta anul experiențelor pentru că singurul lucru sigur anul acesta e că îmi doresc nespus să nu treacă nicio lună fără să facem ceva special sau deosebit, fie că e vorba de o ieșire mai altfel în oraș sau în afara lui, de o călătorie într-un loc unde n-am mai fost sau pur și simplu de o experiența culinară nouă. Am decis asta mai mult pentru că finalul de an a venit mai mult ca oricând cu conștientizarea faptului că viața e scurtă și trebuie să facem cât mai des și cât mai curând lucrurile care ne plac, care ne aduc bucurie, care ne emoționează și ne aduc trăiri pozitive. E important să trăim astfel, zic eu, ca să nu trăim în zadar.

Așadar, provocarea de anul acesta e o experiență nouă pe lună, pe care să o împărtășesc aici pe blog, cu detalii și informații utile, așa cum m-am obișnuit, dar și cu povești despre frumusețea vieții, stare de bine, pozitivism.

Sigur, avem și cîteva chestii trecute în wishlit: Peru și vreo două city-break-uri, în formulă de 2 și de 4, vrem să ajungem la Therme și din nou în Grecia noastră dragă, să încercăm pentru prima oară un Escape the room, să căutăm locuri frumoase în București, numai bune de explorat cu copiii. Vrem cu cortul la munte, weekenduri la mare, poate o călătorie cu rulota. Lista e deschisă și deschiși suntem și sugestiilor.

Și tocmai asta e partea frumoasă: nu știm exact ce ne așteaptă și ce ne oferă anul acesta, dar știm sigur că o să ne bucurăm la maxim de tot ce ne oferă el.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *