Din Hokitika până la Franz Josef faci lejer 1:30-2 h cu mașina, dar fără să te plictisești nicio secundă. La radio prindem un soi de talk-show despre șomaj și asistență socială care ne captează interesul mai ales că e în dulcele grai neo-zeelandez, iar ce ni se desfășoară în fața ochilor e mai presus de orice așteptare: marea în dreapta, la fel de furioasă ca în ziua precedentă, pădure sub-tropicală de o frumusețe rară în stânga. Facem o oprire la Ship’s Creek, că nu se poate altfel, unde să respirăm iar marea, și ne pornim din nou la drum către Franz Josef.

 

 

 

 

 

Și poate că e momentul să zic că ceea ce face ghețarii ăștia atât de speciali e tocmai faptul că îi găsești într-un climat sub-tropical temperat și că nu urci ca nebunul până în vârf de munte și nici nu mergi kilometri întregi până la poli ca să-i găsești, dimpotrivă: te plimbi frumos pe o cărăruie în mijlocul pădurii cu liane, mușchi și fern trees, care n-au nici o treabă cu bucata mare de gheață strălucitoare care ți se ițește în față.

După ce ai străbătut păduricea de la un cap la altul, te pomenești cu o vale largă scăldată de râuri și cascade și pe stânga, și pe dreapta și hop, ghețarul Franz Josef la o aruncătură de băț în fața ta.

 

 

 

 

 

 

 

 

Dacă te aștepți să și pui mâna pe ceva gheață, te înșeli amarnic: de la view point în sus drumul e închis turiștilor din cauza alunecărilor de teren și uneori a avalanșelor din zonă. Poți însă să ajungi PE ghețar, dacă ești pregătit să scoți din buzunar între 200-300 NZD pentru un tur cu elicopterul.

După ce ne desprindem de Franz Josef cu dezamăgire în suflet că am fi mers parcă numai un pic mai aproape, ne oprim pentru prânz la Sadle Cafe, un reataurant în stil western, cu jukebox și sală de biliard și mai ales, whitebait. Trebuie să zic că am văzut atâtea afișe și panouri cu whitebait de vânzare că nu puteam pleca din Noua Zeelandă fără să gustăm din peștele ăsta atât de lăudat în sus și-n jos în zonă. Ba înainte să intrăm în restaurant, ne-a și oprit un alt turist să ne recomande cu toată încrederea patty-ul cu pește (adică un aluat cu ou, făină și bere în care se prăjește mititelul ăsta și se servește pe post de delicatesă locală).

 

 

 

 

Am mâncat, a fost bun, ne-am continuat drumul până la Fox, tot pe ploaie măruntă și vreme închisă.

Dacă la Franz Josef am fost dezamăgiți că nu l-am și atins, aici mai aveam puțin și nici nu-l vedeam bine. View pointul e destul de departe, se vede fâșia lată și albăstruie coborând dintre munți, dar pe o vreme întunecată cum am prins noi ai toate șansele să nu vezi nimic.

 

 

 

 

Ca prin minune parcă s-a ridicat ceața cât să-l salutăm și noi și să ne luăm picioarele în spinare către frumoasa Wanaka. Asta după ce am făcut o scurtă oprire la Roaring Billy Falls și la The Neck, pentru priveliște atât către lacul Hawea, cât și către Wanaka.

 

 

 

 

 

2 comments

  1. Răspunde

    Noua Zeelandă – Ghețarii Franz Josef și Fox este unul
    din cele mai bune articole despre calatori pe care le-am
    descoperit. Tine-o la fel si continua cu astfel detalii.
    Multumesc!

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *