Spre final de vară am prins gustul drumețiilor pe munte, pentru că unde mai găsești locuri potrivite pentru deconectare și încărcarea bateriilor decât în mijlocul naturii minunate de la noi? Bine, nu punem la calcul cele 3 ore și jumatate cât am făcut din București până în Sinaia, ăsta e deja subiect discutat și epuizat și n-are sens nici să ne enervăm, nici să ne mirăm.

După plimbările din Croația din primăvară, ne-am gândit că ar fi frumos și binefăcător să continuăm să îi ducem pe cei mici cât mai mult în drumeții care să le umple plămânii de aer curat, dar și să îi învețe să iubească natura și să se bucure de tot ceea ce ne oferă ea.

Plus că tot mergând și explicând una alta, povestind despre cum se plimba altă dată regele Carol cu alaiul său pe frumoasele poteci sau despre cum cresc ciupercile în umezeala de la umbra copacilor și mușchii pe partea de nord a scoarței,  ”rezolvăm” și cu conectarea părinte – copil care se pierde cumva în rutina săptămânală din cauza oboselii, oricât ne-am strădui noi să rămânem receptivi și prezenți.

Așadar, ne-am stabilit punct de plecare Cabana Schiori și, alături de prieteni dragi și de copii, am pornit pe traseul preferat de Regina Maria și de Regele Carol pentru petrecerile cîmpenești și plimbările alături de oaspeții Casei Regale.

 

 

 

 

De la Cabana Schiori se urcă încă puțin pe drumul care duce la Cota 1400 și în loc să cotim stânga către cotă se merge tot înainte până în zona în care un panou mare anunță intrarea pe teritoriul ursului brun, iar la dreapta se ițește poteca pietruită pe care trebuie să apucăm. Apoi tot înainte, trecând de Vulpărie, până îți dai seama că ai greșit drumul și că te întorci în Sinaia în loc să urci către stână…da, nici n-am apucat bine să intrăm în pădure că indicatoarele prost amplasate ne-au dus pe drumul care cobora către Pelișor în Sinaia și a trebuit să ne întoarcem și să căutam traseul marcat cu albastru, singurul care urca spre destinația noastră finală, Poiana Stânii.

 

 

 

 

Drumul e fix așa cum ne așteptam: în totalitate pietruit, perfect pentru o drumeție care s-a vrut ușoară pentru cei mici și care să nu ne pună la încercare prea tare condiția fizică și așa precară, totul la umbra copacilor, semeți și încă verzi. Pe alocuri se mai găsesc rămășițe din balustrada de lemn care însoțea odinioară poteca și care acum e roasă de timp și ploi și stă să cadă, iar din loc în loc câte un copac căzut te obligă să ocolești ușor traseul. Pentru că e în totalitate pietruit, nu e musai să ai încălțăminte de munte, cu excepția cazurilor când mergi după ploaie și pietrele umede se pot dovedi o adevărată provocare.

Cu chiu cu vai, mai un copil în cârcă și altul în brațe, mai o oprire pentru apă și gustare, se fac cele 1h30 minute de urcuș și se întrevede piscul munților dintre copacii înalți care te însoțesc tot drumul. Iar priveliștea odată ajuns sus e mai mult decât rewarding.

 

 

 

 

 

 

 

Ne-am odihnit un pic, am zis puțin de dulce soțului care știa că acum ceva vreme (mai exact 17 ani!) exista și o terasă/restaurant sus de tot unde am fi putut mânca ceva sau bea o cafea și, obosiți și lihniți am pornit din nou, de data asta la vale, cu mai mult spor și energie și cu gândul la cafea și un șnițel Dracula cum numai la Sinaia se mănâncă. Am oprit tot la Cabana Schiori unde am mâncat pe terasă șnițelul mult așteptat cu ciorbă de fasole în pâine și multă, multă ceapă roșie și dulce.

Dacă vremea ne permite și suntem sănătoși (ne-a bântuit deja o răceală urâtă zilele trecute) weekendul viitor suntem iar la munte, explorăm iar munții și pădurile și povestim apoi cum a fost.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *