Mini-vacanța noastră de Paște

Am planificat și răs-planificat vacanța asta până când ne-am trezit în ultimul moment, fără cazări luate sau traseu stabilit și am reușit în cele din urmă să ne bucurăm de o plimbare pe cinste, care n-ar fi ieșit așa bine nici dacă o organizam cu un an înainte. Am renunțat la Muntenegru, ar fi fost prea obositor și am vrut să fim la bunici de Paște și nu pe drum, așa că am rămas cu Croația pe care am stabilit să o vedem cât putem și cum putem, fără să ne dăm prea tare peste cap, nici noi și mai ales, nici pe cei mici.

Marți de dimineață am plecat spre Serbia și după un frumos traseu pe malul Dunării întunecate și învolburate, am ieșit din țară pe la Năidaș, un punct vamal prea puțin cunoscut și, prin urmare, deloc aglomerat. Nici nu am intrat bine în Serbia că ne-a și oprit poliția, un nene pe care pleznea uniforma și care, într-o română stricată, ne-a luat la rost că nu aveam luminile de întâlnire aprinse și ne lipsea cablul de remorcare. După ce s-a informat unde mergem, cât stăm, ce bani avem la noi și pe unde lucrăm, s-a mulțumit cu 50 Ron și ne-a lăsat să plecăm, după ce inițial ne amenințase cu două amenzi și ne fluturase pe sub nas un proces verbal mâzgălit în grabă.

În fine, am pornit din nou spre Belgrad unde am ajuns fără alte evenimente pe la 4 după amiaza. GPS-ul ne-a băgat prin centrul unui oraș extrem de aglomerat și cu chiu cu vai am ajuns la apartamentul închiriat pe malul Dunării ( Arena East Apartment ) la câțiva kilometri de cetate. Asta a fost prilej de o plimbare prin împrejurimi și de o pizza excepționala la restaurantul de lângă turnul cetății – nu rețin numele, dar am fost încântați de mâncare, priveliște și de amabilitatea ospătarilor, care i-au servit cu mare drag pe musafirii mai mici și mai înfometați. Ne-am reîntors la apartament fix înainte de izbucnirea furtunii pentru că da, vremea nu a fost prea prietenoasă cu noi în vacanța asta.

 

 

 

 

 

 

 

 

La granița sârbo-croată am așteptat în jur de o oră, sunt două puncte de verificare, unul la sârbi, unde se merge mai repede, unul la croați, unde am așteptat nițel. Noroc cu activitățile pregătite dinainte pentru mașină, altfel ar fi fost mai greu să stăm pe loc atât. Autostrada e undeva la 15 euro – 100 de km și se primește tichet la intrarea pe autostradă, pe care îl achiți în punctele de ieșire. Noi am ieșit înainte de Zagreb și am mers până în Plitvice pe drum național, foarte bun, fără restricții de viteză exagerate (nu am văzut pe nicăieri 50 km, am prins o singură porțiune cu 40 și în rest limita era de 70. Marele avantaj a fost că ne-am clătit ochii cu frumusețile naturii, căci Croația e un mare parc natural, n-am văzut pe niciunde locuri, orașe, sate atât de bine îngrijite și integrate în natură. Peste tot era verde și curat, grădini bogate, case micuțe și dichisite, spații verzi peste tot în orașe, iarba tăiată pe marginea drumului inclusiv când traversam păduri. Mult respect pentru tot ce îi înconjoară și asta mi-a plăcut enorm, oferă turistului o stare de bine și de liniște.

În Plitvice am fost cazați la House Palijan, unde am plătit 36 de euro pe noapte pentru o cameră triplă, cu bucătărie proprie. Pentru că am ajuns spre seară, am mâncat rapid în apropiere și ne-am petrecut câteva ore în curtea verde și spațioasă a pensiunii, înainte să cădem într-un somn luuung și binevenit pentru călătorul obosit. Pentru noi a fost primul road-trip făcut cu copiii, traseul a fost lung și a fost o adevărată provocare pentru ei să străbată atâția kilometri în mașină, așa că am ținut mult să le respectăm orele de somn și să le oferim repausul de care aveau nevoie.

În Plitvice am mers evident să vedem faimosul parc, cu ale sale cascade și lacuri de smarald și ne-am simțit extraordinar. Am plecat dimineața de la pensiune și ne-am încheiat traseele pe la 4 după amiaza. Locurile acolo sunt de vis, mai frumoase ca în orice fotografie văzută vreodată, cei mici au văzut pești de tot felul, șerpi de apă, veverițe, rațe și șoricei de pădure prietenoși și deloc sfioși. Ne-am plimbat cu barca și cu trenulețul, ne-am luat gustările pe băncuțe la umbra copacilor și masa de prânz (cu mici incidente 😀 ) pe malul apei. Aaaa… și am mers mult pe jos. Copiii au fost adevărați cercetași, rar s-au plâns de picioare și atunci am oprit să ne  recăpătăm forțele, am făcut multe, multe fotografii, am încercat apa cu mâinile și picioarele (cu sau fără adidași :D) am avut pe scurt o zi minunată în mijlocul naturii, pe care ne-am dori să o retrăim cât mai curând posibil. Mai ales ca zona pare ideală pentru ceva mai mult de două zile, cât am stat noi acolo. Dar las fotografiile să vorbească de la sine.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

După Plitivce, am vrut să vedem și partea de coastă a Croației și cum nizi Zadar, nici Dubrovnik nu ne-au surâs ca distanță, ne-am îndreptat către Pula, aflat și el pe malul mării Adriatice, oraș unde limbile oficiale sunt croata și italiană, datorită apropierii de Veneția și amprentei latine pe care a lăsat-o Imperiul Roman asupra sa.  Am ales cazare la Apartment Casablanca aproape de centru și la 20 de minute de mers pe jos de amfiteatru și ne-am bucurat să găsim o gazdă prietenoasă care ne-a recomandat și un restaurant mexican în zonă, în așa fel încât să ajungem ușor și să mâncăm bine după un drum tare solicitant. Nu ne-am limitat doar la amfiteatru, bineînțeles, am mers și în Medulin, să vedem plajele și să pornim în căutarea dinozaurilor (aventura care s-a dovedit un pic dezamăgitoare, dinozaurii au fost puțini și deloc îngrijiți).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cât despre costuri, cred că nu e o surpriză faptul că Croația nu e o țară ieftină. Taxele de autostradă te pot goli lejer de câteva sute de euro, dacă îți propui să traversezi țara de la un capăt la altul, iar mâncarea nu mi s-a părut excepțională pentru prețurile cerute (am avut surpriza să dăm 15 euro pe o doradă mică și departe de a fi proaspătă chiar în centrul orașului). În schimb cazarea a fost rezonabilă și la fel și intrările pe la diversele obiective turistice. All in all, ne-a făcut bine de tot plimbarea, am revenit ușor obosiți, dar ne-am încărcat bateriile emoționale, cum se întâmplă de fiecare dată când stăm toți 4 departe de programul încărcat de la școala, grădi și job.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *