„La bunicul trăsnit” sau o altă idee de escapadă de weekend

Vara asta am rămas în București mai mult decît ne doream sau decât ne propuseserăm, așa că weekendul trecut am sărit în mașină și am pornit spre mare, deși se anunțau ploi și furtuni, în special la destinație.

Și pentru că ne-am temut puțin de aglomerație către Mamaia, sâmbătă după amiază am renunțat să mai facem plajă la Zanzibar unde mergem de obicei, și ne-am îndreptat către Corbu, unde nu mai fuseserăm de anul trecut și de care ne era tare dor.

Asta pentru că plaja de la Corbu are farmecul ei, neatinsă decât de câteva corturi, fără baruri și restaurante, doar o fâșie întinsă de nisip fin, albicios, cu multe, multe scoici și miros înțepător de sare și alge. Iar apa, o Doamne, apa a fost ca un ceai cald în care ne-am scăldat pînă după apus, sub cerul încărcat de nori și în briza răcoroasă cu iz de vară târzie.

Pe la 8 seara însă ne-a luat un pic foamea, așa că am strîns bagajele și jucăriile luate degeaba pe plajă (căci pișcoții nu au ieșit din apă nici măcar o secundă) și am pornit pe un drum de țară, îndrumați de un indicator care ne tot arăta ”La bunicul trăsnit”, să vedem ce găsim bun să ne umplem burticile. Numele ăsta ne-a atras atenția încă de anul trecut, dar pentru ca drumul pînă acolo nu părea prea ok, n-am avut curiozitatea să mergem mai departe.

Am mers de data asta, drumul e un drum de țară, printre lanuri de flori de soare și tufișuri arse de soare pe margine. Bunicul e chiar un bunic, un domn simpatic și zâmbăreț, foarte amabil, mai ales cu cei mici, ne-a primit cu veselie și ne-a invitat să ne așezăm la una din mesele plasate chiar pe marginea drumului. Pentru că da, acolo se mănâncă în cîmp, sunt și câteva mese sub un soi de acoperiș de stuf, dar în afară ”coșmeliei” ești direct în câmp, cu maci printre picioare și greieri țârâindu-ți în urechi.

Am comandat saramură de crap și de pui, hamsii cu mămăliguță și usturoi plus o carafă de vinul casei, bun și rece. Cost total – 100 Ron, măncarea bună, totul proaspăt, pregătit pe loc (a durat undeva la 30 de minute să primim farfuriile aburinde și îmbietoare).  Mi-a plăcut, pe lângă mâncare, liniștea din jur și panorama din vârful dealului, eolienele albe și falnice, străpungând semețe răsăritul, lătratul îndepărtat al cîinilor din vecini, atmosfera de cîmpie la țară, fierbinte, cumințită de arșita zilei, iar pe fundalul a tot, zumzetul mării.

Mai facem, mai venim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *