Când am început anul trecut să planificăm vacanța noastră în Malaezia, prețurile biletelor de avion către Kuala Lumpur săreau binișor de 600 de euro. Așa că am mai așteptat puțin și am profitat în august de reducerile Qatar către Krabi, Thailanda, de unde urma să zburăm, cu doar 200 de euro, către Kuala Lumpur și Langkawi în Malaezia.

Dar cum să ajungem în Krabi fără să gustăm puțin din farmecul plaiurile thailandeze, atât de lăudate pe toate site-urile și blogurile de călătorii? Așa că ne-am împărțit călătoria după cum urmează: 3 zile în Krabi, 2 în Kuala Lumpur, 4 în Langkawi, iar la întoarcere (pentru că plecam spre București tot din Krabi) am mai avut 1 noapte în Kuala Lumpur și una ân Krabi.

O să împart notițele mele despre Thailanda în două: primele despre lucrurile frumoase și plăcute, ultimele despre cele mai neplăcute (pentru că da, au fost și câteva neplăcute).

Ce mi-a plăcut:

1. Asia excelează în general la capitolul experiențe culinare și Thailanda nu face excepție. Indiferent că am mâncat street food, în restaurantele localnicilor, în piețe sau în restaurante mai cu dichis, mâncarea a fost la fel de bună și savuroasă, deloc scumpă. Am mâncat/băut pe săturate nuci de cocos, fructe de mare, tăiței și orez prăjit cu condimente care să-ți trezească toate simțurile, fresh-uri din fructe exotice, coctailuri spectaculoase și clătite thailandeze cu banane, ciocolată, nucă de cocos. O masă pentru două persoane costa în medie 10-15 dolari, cu băuturile incluse.

De departe cea mai tare experiență a fost vizita în piața de noapte din Krabi, unde se adună în fiecare weekend, pe câteva străzi închise traficului, localnici care gătesc mâncăruri tradiționale, oferă spectacole și vând suveniruri la prețuri de nimic. Am mâncat calamar la grătar cu 3 dolari și prăjiturele tradiționale, din aluat de clătită și cremă de albuș la 1 dolar și jumătate. Pentru cei mai curajoși sau curioși, tarabele ofereau greieri și lăcuste prajite, și vreo trei tipuri de viermi de copac, grași și zemoși :).

2. Marea Andaman și plajele sale se numără și ele printre atracțiile zonei. Apa e caldă, cu nuanțe când deschise, când închise de verde, plajele sunt lungi, cu nisip fin, care se strecoară printre degete ca făina.

În prima zi am mers pe vestita Railay, unde ne-am bălăcit în valurile călduțe mult după apusul soarelui, ne-am lungit gâturile uitându-ne către crestele mărețe ale stâncilor de pe margine și ne-am amuzat pe seama maimuțicilor care săreau jucăușe din copac în copac.

În dimineața următoare ne-am îmbarcat pe ferry-ul care ne-a dus pe Kho Phi Phi, una din multele insule la care ai acces cu vaporul din Krabi. Aici am lenevit în mijlocul junglei și ne-am bălăcit, pe vreme frumosă și pe ploaie, în valurile calde care loveau plaja Loh Dalum.

A urmat apoi o zi petrecută în Aonang, unde eram cazați, și unde ne-am bucurat din nou de nisipul fierbinte și aerul sărat al mării Andaman și ne-am încărcat bateriile cât pentru o săptămână încărcată de muncă.

3. Jungla, misterioasă și luxuriantă, e chestia care mă atrage cel mai mult când merg în astfel de locuri. Poate pentru că în Bali am fost într-o altă perioadă a anului sau poate pentru că Thailanda are o climă ușor diferită de Indonezia, aerul cald și umed al junglei mi s-a părut mult mai suportabil aici.

Ne-am bucurat de serile cu miros de bețișoare arse și tigăi încinse la margine de drum, de plimbări la marginea junglei, printre palmieri, arbori de papaya și cocotieri, de urcușul anevoios, dar atât de rewarding până la Tiger Cave Temple, unde priveliștea care se întinde odată ce ai urcat cele 1237 de trepte, scăldați în propria sudoare și răcoriți de briza rece a înalțimilor, îți taie respirația și te lasă înmărmurit.

4. Nu pot să nu aduc aminte de masajele thailandeze, o adevărată binecuvântare pentru turistul plimbat și extenuat după o zi de plajă sau o excursie cu vaporul. Nu numai că saloanele de masaj se află la tot pasul, iar doamnele te îmbie cu tot felul de masaje, care mai de care mai relaxante, dar prețul este absolut incredibil. Pe o ora de răsfăț am plătit până în 30 de Ron și nu am plecat de acolo până ce doamnele nu s-au asigurat că ne-am simțit bine și că a meritat să pășim în saloanele lor.

Ce nu mi-a plăcut

Acum, o să trec și la părțile mai puțin plăcute, care poate nu sunt așa des întâlnite la turiștii mai experimentați, dar care își pot pune amprenta asupra vacanței tale, mai ales atunci când mergi la pomul lăudat, așa cum a devenit Thailanda în ultima vreme.

1. Visa on arrival – sau viza pe care o primești pe loc, în aeroport – e o opțiune care îți permite să nu pierzi 2 zile la Ambasada Thailandei în România și care presupune că, în schimbul unei taxe și a completării unui formular cu fotografie, primești viza pe loc, odată ajuns în Thailanda. Ei bine, în lunile precedente plecării noastre, viza a ajuns de la 30 de dolari la 70 de dolari de persoană. Am plătit, deci, de două ori, 140 de dolari ca să putem intra în Thailanda, a doua oară pentru doar o zi. Menționez că există posibilitatea unui re-entry permit, care îți permite să ieși din Thailanda și să te întorci, în decursul celor 15 zile pentru care primești VOA, dar acest permit se ia din Krabi Town, unde mergi și aștepți la un ghișeu să depui actele și să primești ștampila respectivă, pentru suma de 30 de dolari – timp pierdut într-o călătorie și așa scurtă. Lăsând la o parte taxa exagerată, totul în aeroport e incredibil de dezorganizat: doamna de la viză ne striga ca la piață, într-o englezo-thailandeză pe care nu o înțelegea nimeni, ne învârteam de colo-colo încercând să înțelegem la care coadă trebuie să ne așezăm, o lipsă totală de informație pentru turiști și, în general, un tam-tam obositor și nesatisfăcător  la începutul călătoriei.

2. Localnicii nu mi s-au părut deloc prietenoși. Ne așteptam să regăsim zâmbetele care dau renume țării zâmbetelor, iar în loc de asta am primit o doamnă de la recepția hotelului care ne-a cerut banii direct, deși i-am explicat că ajunseserăm cu câteva ore în urmă și nu am apucat să schimbăm banii. A continuat să sune de două ori în cameră să ne întrebe când plătim, ca și când eram cei mai mari hoți de pe planetă. Nu știu, zău, unde era ospitalitatea thailandeză aici.

Am continuat cu domnul care ne-a adus cu barca de pe Railay în Aonang și care s-a supărat atât de tare că nu ne-am urcat când a vrut el și în ce barcă a vrut el, că s-a prefăcut apoi că nu mai înțelege engleză și că, în principiu, nu mai are locuri pentru noi în bărcile care transportau turiștii. Când am urcat cu biletele în mână într-una din bărcile pe punctul de plecare, a insistat să coborâm și să așteptăm o altă barcă. Abia când i-am răspuns pe un ton supărat că nu cobor și că am plătit călătoria, așa că am dreptul la ea, ne-a ”îngăduit” să rămânem.

În general, mi s-a părut că cei de acolo încercam să profite la maxim de valul de turiști care merg în zonă, să îi taxeze nejustificat pentru orice chestie de pe urma căreia ar fi putut face bani. Spre exemplu, drumul de la aeroport la hotel, cu un mini-van cu AC, ne-a costat pe amândoi 300 bahts, iar pentru același drum, poate mai scurt chiar, din Ao Nang până la Tige Cave Temple, un domn cu tuk-tuk ne-a cerut 1200 bahts.

All in all, nu am reușit să îmi fac o idee precisă despre Thailanda, am încă sentimente contradictorii, mai ales prin comparație cu destinații ca Indonezia sau Malaezia, unde totul, de la oameni, la infrastructură, cultură, educație, e mult, mult superior a tot ceea ce am trăit în Thailanda.

Văd însă și oameni încântați de țara asta așa că, cine știe, poate cu multitudinea de oferte ok de la Qatar, o să îi mai acordăm o șansă la un moment dat.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *