După un Crăciun liniștit acasă, în București, am pornit cu piticii la bunici de unde urma să plecăm doar în doi mai departe, la Bansko, pentru 2-3 zile de ski (așa, de început și sfârșit de an).
N-am mai avut un revelion în doi de vreo 4 ani, după un Crăciun departe de bunici, nepoții abia așteptau să-și vadă bunicii și bunicii abia așteptau să-și îmbrățișeze nepoții, așa că am fugit un pic la distracție, preludiu pentru ce urmează peste câteva zile :D.
Schiem rar, o dată pe an câteva zile, suntem încă începători și am ales Bansko bazându-ne pe poveștile altor cunoscuți, care au lăudat pârtiile de începători de acolo. Ce am găsit a fost mult peste așteptările mele: kilometri întregi de pârtii line, cu mici porțiuni mai abrupte, numai bune să exersezi și să îți testezi limitele.
Sportul ăsta e oricum pentru mine o mare încercare, nimic nu mă descurajează mai mult ca primele coborâri, alea în care încerc să îmi aduc aminte cum se face asta, în care mă chinui cumplit să mă relaxez, dar nu reușesc sub nicio formă, mi se face frică tare și mă întreb de ce mă încăpățânez în fiecare an să mă urc pe schiuri.
Dar după 1-2 ore îmi revin, schiurile mă ascultă, picioarele mi se detensionează, încep să alunec mai cu spor și mai cu drag la vale și mă felicit că nu m-am dat bătută. Și nu îmi vine să mă mai opresc, nu vreau pauze, vreau doar să schiez și să ajung seara acasă cu durere în toți mușchii și toate oasele, cu adrenalina pulsând la maxim prin vene și cu starea aia de beatitudine care vine după ce îți împingi corpul să depășească limitele și să poată mai mult.
Pârtiile pentru începători pornesc de la 2600 m altitudine, ajungi acolo cu telecabina și două telescaune. Skipass-ul pentru două zile e 112 leva, iar echipamentul pentru două zile e 50 leva. Poate un pic mai scump ca pe Valea Prahovei, dar serviciile și facilitățile nu se compară cu ce e la noi.
La 2600 de metri, aerul e rece și tare, soarele arde cât să nu îngheți pe sub cagulă și mănuși, iar priveliștea îți taie răsuflarea. Porțiunile de sus, până pe la 1900 nu sunt chiar ușor de coborât – pentru noi, evident – motiv pentru care am coborât o singură dată pe partea aia, cu multe opriri (și la mine și căzături).
Porțiunea pe care am ales-o apoi și care s-a dovedit perfectă începe de la 1900m, se ajunge acolo cu telescaunul din stânga telecabinei, iar pârtia te duce pînă jos, în stațiune, la 900 de metri altitudine. Aluneci ușor prin pădure, cu râul curgând când în stânga, când în dreapta pârtiei, în liniște deplină întreruptă doar de scârțâitul zăpezii sub schiuri și plăci. Apoi iar telecabină -telescaun -1900 m – poze și pornim.
Mi-au mai plăcut și zonele amenajate în dreapta telecabinei pentru instructaj: două pârtii scurte și line, una cu baby drag și una cu teleski și babyski, perfecte pentru copiii (și adulții) care vor să învețe și să exerseze fără să încurce schiorii pe pârtiile mari.
Stațiunea e destul de aerisită, aglomerația nu se simte pe nicăieri, am stat o singură dată la coadă la telecabină, în rest a mers totul brici. Restaurante sunt pentru toate gusturile și toate buzunarele, poți mânca pește la 30 de leva, dar și la 10, oamenii sunt prietenoși, se pricep să facă turism, e o atmosferă generală de veselie și bună dispoziție, fără prea mare gălăgie. În noaptea de Revelion, oamenii au ieșit pentru artificii la 12, au băut șampanie, s-au pupat, apoi au plecat care pe unde a petrecut: unii în cluburi, alții la restaurante, noi în pat pe Netflix.
Pentru cazare, soțul a ales Edelweiss Apartments, unde am plătit 114 euro pe 3 nopți de cazare într-un apartament cu două camere, perfect pentru o familie cu doi copii sau pentru două cupluri. Avem în plan să vedem cum e și la Borovets cu copiii și să decidem apoi care e destinația potrivită pentru doi schiori mici și doi mari.
Sunt deschiși, bineînțeles, și altor recomandări.
